Vineri, între orele 16.00 – 20.00, la Ploieşti, în Sala Europa a Consiliului Judeţean Prahova va avea loc un spectacol caritabil, organizatorii dorind astfel să vină în sprijinul Roxanei Alisia, o fetiţă în vârstă de 6 ani din satul Boldeşti, comuna Boldeşti-Grădiştea. Fiind foarte bolnavă, aceasta are nevoie de îngrijiri speciale şi de durată, care sunt peste puterile financiare ale familiei, motiv pentru care Info Ploieşti City, DJ Marian Anghel, Media Sud au gândit organizarea unui spectacol caritabil la începutul lunii octombrie a acestui an, sub genericul “Cadouri pentru Roxana Alisia”.
În cadrul spectacolului vor evolua Larisa Necula, membrii Clubului Artist, Torki (Alin Stanciu),Laura Bucătaru, Crina şi Alin David, Amalia Andreea Dobre, Fabiana Vuta, Lavinia Bănică, Ciprian şi Antonia Duda, Elena Moldoveanu, Leonard Dedu, Dudu Rădulescu, I ONE (Bogdan Ioan), Larisa Petrică, Dragoş Mihai, Marlen Mery, Andrey Mihai şi Corul Organizaţiei Umanitare Concordia România. De asemenea, pe scenă vor urca şi trupele de dans: Happy Dance, Sophy Dance, Just Dance, Ansamblul Kymata al Uniunii Elene din România, ansamblul Căminului Cultural din Valea Călugărească, între invitaţii speciali fiind şi psihologul Cătălina Dan şi sportivul Bogdan Alexandru Teodorescu, de la ACS Dinamo Victoria Ploieşti, care practică două stiluri diferite de luptă Unifight şi Freestyle Kickboxing.