Sfânta Haritina a vieţuit în timpul împăratului Diocleţian (284-305). Rămasă orfană de mică, ea a fost crescută de creştinul Claudiu.
Dometie, dregătorul împărătesc, auzind că Haritina este creştină, a chemat-o la judecată înaintea tribunalului: „Este adevărat, tânăro, că fiind creştină tu însăţi, îi mai înşeli şi pe alţii, ademenindu-i la credinţa ta profană?” Haritina a răspuns cu curaj: „Adevăr este că sunt creştină, dar minciună este că i-aş înşela pe alţii; dimpotrivă, pe cei înşelaţi eu îi scot la calea adevărului, aducându-i pe ei la calea Domnului meu Hristos.”
Pentru credinţa în Hristos a fost supusă la mai multe chinuri. A fost tunsă şi i s-au pus cărbuni aprinşi pe cap, dar a scăpat nevătămată. A fost aruncată legată în mare, dar Dumnezeu a scos-o la liman. Pentru că nicio pedeapsă nu a adus moartea asupra ei, împăratul a decis ca nişte desfrânaţi să o necinstească pe fecioară. Sfânta Haritina s-a rugat ca Dumnezeu să-i ia sufletul înainte ca acele slugi să-i întineze trupul. Cum stătea îngenuncheată la rugăciune, sufletul ei a ieşit din trup şi s-a înălţat în Împărăţia Cerurilor.
