V.Stoica

Vestitul pod de lemn, care făcea legătura între zona de sud a municipiului Ploiești și cartierul Mimiu, se va transforma, în câteva luni, în “podul de fier”, după ce vor fi montate subansamblele la care lucrează societatea furnizoare din Câmpina.
Ieri, primarul Adrian Dobre și viceprimarul Cristian Ganea au fost la Câmpina pentru a se interesa care este stadiul realizării lucrărilor de asamblare a structurii metalice a podului. Potrivit acestora, podul ar urma să fie gata cel târziu în ianuarie anul viitor, iar ansamblul metalic să fie montat până la finalul acestui an.

podul-de-fier-1Lucrările la crearea noului pasaj de trecere între strada Depoului și strada Mimiului costă peste 20 de milioane de lei, noua construcţie fiind prevăzută cu două benzi de circulaţie auto și una pentru biciclişti, va avea o lungime de 70 de metri, o lățime de 7 metri și o greutate totală de peste 560 de tone.
Accesul rutier pe „Podul de lemn” a fost interzis în anul 2010, fiind interzis inclusiv accesul pietonal, în decembrie 2012, din cauza riscului de prăbușire.