Violeta Stoica

Așteptat să se finalizeze de mai bine de două decenii atât de către judecători, procurori, avocați, cât și de către justițiabili, “Palatul de Justiție” din Ploiești, de pe strada Gheorghe Doja, se află într-o continuă tentativă de încheiere a lucrărilor.
Este una dintre clădirile neterminate ale Ploieștiului și singura destinată funcționării unor instituții publice de o asemenea importanță precum instanțele de judecată despre care se vorbește în continuare ca despre un șantier. Deși, în vara anului 2017, Ministerul Justiției răspundea unei solicitări a cotidianului Prahova cu mare optimism, anunțând finalizarea lucrărilor la Palatul de Justiție chiar în anul menționat, iată că nici la doi ani după acea informație clădirea care ar trebui să adăpostească atât Tribunalul Prahova, cât și Curtea de Apel Ploiești, nu a fost dată în folosință.
Ieri, actualul ministru al Justiției, Ana Birchall, s-a aflat la Ploiești și a vizitat veșnicul șantier al Palatului de Justiție.

22 de ani au trecut de la demararea lucrărilor la Palatul de Justiție din Ploiești, cât o condamnare pentru omor! Este de neînțeles cum această clădire mult așteptată de sutele de oameni care lucrează în sistemul judiciar prahovean nu a fost terminată nici în anul 2019, fiind, de-a lungul timpului, principalul obiectiv al vizitelor miniștrilor care s-au perindat la conducerea Justiției din România.
Ieri, a venit rândul Anei Birchall, actualul ministru al Justiției, să facă o vizită de lucru la Ploiești, pentru a merge pe șantierul continuu al Palatului de Justiție, de pe strada Gheorghe Doja.Palatul de Justitie1
Potrivit informațiilor furnizate de către purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Ploiești, judecător Cristina Georgescu, vizita ministrului Justiției la Ploiești a avut loc în urma solicitărilor repetate ale conducerii Curţii de Apel Ploieşti pentru accelerarea finalizării lucrărilor la clădirea „Palatului de Justiţie” din Ploieşti, “în încercarea de rezolvare a situaţiei îndelungate de lipsă a unui spaţiu adecvat de desfăşurare a activităţii judecătorilor şi a personalului auxiliar din cadrul Curţii de Apel Ploieşti şi Tribunalului Prahova”. Potrivit sursei menționate, ministrul Birchall a vizitat sediul în care îşi desfăşoară activitatea în prezent Curtea de Apel Ploieşti, din incinta Palatului Culturii aflat în centrul orașului, ajungând la concluzia că actualele condiţii sunt total improprii, “chiar greu de imaginat pentru efectuarea unui act de justiţie eficient şi modern, la nivelul standardelor europene”, acceptând să îşi ofere tot sprijinul pentru eficientizarea activităţilor ce ţin de construcţia noului sediu.
Ana Birchall s-a aflat ieri și pe șantierul noii clădiri în care urmează să-şi desfăşoare activitatea Curtea de Apel Ploieşti şi Tribunalul Prahova, “obiectiv aflat în derulare şi încă departe de stadiul finalizării”, deși a fost început în urmă cu 22 ani.
Reprezentanții Curții de Apel Ploiești susțin că Palatul de Justiţie este cel de-al doilea obiectiv de investiţie derulat de Ministerul Justiţiei după Palatul de Justiţie din Bucureşti, atât din punctul de vedere al costurilor (fondurile alocate fiind de 24.489.000 lei), cât şi din cel al suprafeţei desfăşurate – 19.430 mp și 3750 mp suprafaţă construită. Conform purtătorului de cuvânt al Curții de Apel Ploiești, lucrarea este finalizată în proporţie de doar 60%, structura de rezistenţă este gata în proporţie de 98%, sistemul de fundaţii şi subsolul în procent de 100%, în timp ce din partea de arhitectură au fost făcute lucrări reprezentând 20% din volumul total.
În anul 2016 au fost reluate lucrările de execuţie (întrerupte o bună perioadă de timp) în baza proiectului tehnic întocmit de S.C. IPCT S.A. Bucureşti, finanţate prin Acordul de Împrumut nr. 4811 – RO încheiat între Guvernul României şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, ratificat prin Legea nr.205/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Contractul de execuţie a fost încheiat în data de 02.12.2015 de Ministerul Justiţiei cu S.C. Rotary Construcţii S.R.L. Bucureşti, termenul de execuţie a lucrărilor fiind de 18 luni de la data începerii acestora, respectiv 15.01.2016.

În urmă cu doi ani, ministerul prevedea terminarea lucrărilor până la finalul lui 2017

Ministerul Justiției transmitea, în luna mai 2017, la solicitarea ziarului Prahova, un punct de vedere oficial referitor la construirea Palatului de Justiție de la Ploiești: „Referitor la Palatul de Justiție Prahova, stadiul fizic estimat la 30.04.2017 este de aproximativ 70%, data de finalizare a lucrărilor, conform contractului, fiind 14 iulie 2017. Cu toate acestea, antreprenorul general a solicitat o prelungire cu 90 de zile a duratei de execuție a lucrărilor, acest aspect fiind analizat, în prezent, de către managerul de proiect al societății care asigură supervizarea/dirigenția lucrărilor de construcții”.