Petrolul caută să-și recâștige ritmul, de fapt, nu să-l ”recâștige”, ci să-l… găsească, în sfârșit, în acest campionat, în care s-a ajuns la ”primul sfert”, cu gruparea ploieșteană „pierdută” undeva în partea a doua a clasamentului, departe, încă, de primele locuri!
Și, totuși, vin două meciuri facile, împotriva unor echipe modeste, Pandurii, astăzi, de la ora 12,00, respectiv Daco-Getica, runda viitoare, șase puncte obținute, obiectiv perfect realizabil, putând aduce echipa lui Flavius Stoican în situaţia de a ”reintra în joc”!
Deja, ”pe la colțuri”, se vorbește că, dacă astăzi antrenorul nu va găsi ”formula câștigătoare”, atunci se va discuta despre oportunitatea unei demiteri a lui Stoican. Dar, probabil, nu va fi cazul, pentru că toată lumea se gândește acum doar la victorii, ghinioanele, frustrările, problemele, crisparea din joc urmând să fie, în sfârșit, ”învinse”!
În privința lotului, situația este aceeași ca la ultima întâlnire, importante (Marinescu, Walace), plus Racu și Gavrilă (jucători ”de lot”, în cel mai bun caz), dar, chiar și așa, în fața unei echipe de copii, cu probleme de tot felul, cum este Pandurii Târgu Jiu, singurul ”țel” fiind cele 3 puncte.
Ieri, ”lupii” s-au antrenat pe terenul sintetic de la Parcul Vest, pentru a se obișnui cu suprafața de joc pe care se va juca astăzi, plecând apoi spre Târgu Jiu. Iar cele trei puncte se pot constitui într-un ”mic” cadou pentru partenerul finanțator, Mădălin Mihailovici, care, ieri, și-a serbat ziua de naștere… fără a se uita în clasamentul la zi al eșalonului doi!