Lucian Avramescu
O duzină și jumătate de aspiranţi au luat, încă neoficial, startul spre palatul cu halviţă și sarailii al Cotrocenilor, de unde, vreme de cinci ani, câștigătorul cursei privește cu superioritate naţiunea și i se adresează ciclic. Sondajele îl arată victorios, încă înainte de a se așeza în chiloţi, la linia de start, pe Klaus Iohannis. În spate i s-au așezat liberalii, avându-l la cârmuire pe bravul Ludovic Orban, poreclit de adversari Mandolină sau Mandolică.
Neamţul stă zdravăn proptit în procente, iar din pricina înălţimii corporale, ceilalţi par că-i stau toţi la subsuoară. De acolo iese doar vocea de galinacee insultată a doamnei Dăncilă, femeie pe care aș fi votat-o dacă nu mi s-ar părea natural bleagă, pesedistă din dinastia Dragnea și atât de mândră de ea încât își veștejește singură cârlionţii vopsiţi blond.
Mai sunt și alţii, cum ar fi actorul Diaconu, suit din mers pe caii politicii, încă din primul guvern socialist Verdeţ, care s-a visat și se visează un fel de Emil Bobu cu faţă etern schimbătoare, în funcţie de cine îi sprijină mai consistent neputinţele.
Gălăgios și încruntat ca o chiflă veche e unul Cataramă, despre care un fost asociat comercial mi-a spus că de câte ori revine în politică e semn că a sfeclit-o în afaceri.
Dar nu acesta e subiectul însemnărilor mele din această dimineaţă, ci marile zvârcoliri ale moţiunii de cenzură, șarpe cu multiple capete, călcat pe coadă de pesedeii împuţinaţi dar rămași mulţi, fiindcă la masa lor s-a mâncat mereu bine, și mângâiat pe creștetele șuierătoare de opozanţii care au reușit să se împrietenească pe leșul guvernamental.
Că guvernul Dăncilă s-a arătat mort încă înainte de a fi înscăunat știe toată suflarea dâmboviţeană. Pentru ce s-or bate oamenii ăștia, înţoliţi și cu frizurile nădușite de sforţarea ideilor, care se nasc greu, ieșind supraponderale pe vrana nedilatată îndeajuns a producţiei maternale, nu prea înţeleg. Zi și noapte au fost strânse semnături, numărate bob cu bob și iar verificate olograf. Contabilitatea pe parlamentari bate îngrijorările legate de trezorerie.
E în regulă, zice opoziţia, îmbogăţită de strădania lui Ponta care l-a resalvat pe Tăriceanu și și-a mai adus în Pro România o bucată din PSD-ul care l-a exclus. Oastea asta de strânsură, strigată din toate văile și hârtoapele politicii, se bate cu cărămida în piept că o va da jos pe Dăncilă, spre amuzamentul galeriei care vede – că nu e chioară – că fosta absolventă de Foraj e la pământ și sub pământ.
Marea curvăsăreală a politicii abia acum se vede, că nu degeaba, din antichitate, meseria asta a fost așezată la produs pe centură și numită cu o vorbă care nu mai e deocheată, ci indică o aptitudine. PSD, care a fost mereu șef de bordel, prin geniul unuia Iordache, poreclit ”altă întrebare”, lustruit ca o lampă veche, cu ziarul, a inventat apărarea prin calendar. Calendarul e reduta ultimă. Nu vrei să rămâi borţoasă, ţine-te de calendar! Vrei să rămâi fată mare, ţine o aspirină între genunchi și nu-i da drumul nici dacă te atacă poșta opoziţiei reunite. Ca atare, Iordache a suflat în urechea de muiere încrezătoare a Căzutei, soluţia. Ţinem votul sâmbăta, când tot parlamentarul își trage sufletul după cele două ore muncite sub cupola făcută de Ceaușescu, luni după prânz. Tot poporul parlamentar e la grătare, la iarbă verde, la chiolhan, la amante, că doar nu se vor duce să vadă muzee. Gata! Îi omorâm sătui, cu burta plină, în somn. Ca grecii pe troieni.
Nu, zice opoziţia, ăia de- am iscălit pentru moţiune nu dormim o lună dacă e musai. Pune Iordache votul la doișpe noaptea? Suntem acolo de la unșpe! Sâmbăta e Sabat? Nu ţinem Sabatul și ne va ierta Vechiul Testament.
Problema care scoate capul prin nedumeririle mele e cum să faci un pesedist să voteze anti-PSD, să-și cedeze locul de la pomana nesfârșită, fiindcă de vreo trei ani se tot mânâncă și bea pe datorie, spre somnul fără de întoarcere al răposatului buget naţional?
Vreo trei au iscălit. Dar cică madama Executiv și-a pus în cap să vină peste ei acasă, sare gardul dacă poarta e închisă, li se bagă sub plapumă și-i convinge cu sila sau cu duioșii. Războiul ăsta e fără obuze și tunuri și se bazează pe plată în avans și mângâieri.
Frumoasele de la putere, chiar și oropsita doamnă Plumb, care n-a reușit să convingă cu sex-appealul ei îndărătnicia pretinșilor bărbaţi de la Bruxelles (pedofili nemernici și pidosnici!), au fost chemate să se implice trup și suflet. Dezertorii trebuie convinși, chemaţi îndărăt, cu orice preţ. Vor ceva? Dă-le ce vor. Vor altă poziţie pe așternuturile puterii, un scaun mai înalt? Sacrifică-te fiindcă la masa PSD mai sunt niște viţei de tăiat, iar tâmplăria de scaune inventează la comandă.
Grele și urâte zile. Mă uit peste oștirile aliniate, care se mângâie drăgăstos pe ţurloaie. Niciodată n-au curs atâtea șoapte de iubire într-o bătălie. Vino la mine, rămâi la mine, frumosule! Și unii au bube de nu i-ar pupa nici…
