Florin Tănăsescu
Roma. O zi din multele nopţi româneşti. Columna lui Traian şi, la o aruncătură de băţ, statuia Împăratului. Badea Cârţan îşi pune capul pe soclu şi-aţipeşte. Vocea statuii îl trezeşte:
– Cu ce cursă ai venit, frate ?, întreabă Traian.
– Pe jos, Împărate. Avioanele, din ordinul lui Cuc şi-al unei păsări răpitoare, erau trase la sol.
Împăratul devine statuie mişcătoare. Îl mişcă gestul făcut de român, ceea ce nu s-ar întâmpla în veacul vecilor aici, la poale de Munţi Carpaţi.
– Măria ta, ce mai faci ? De câteva secole, taci.
– Nu pot. Sunt şi eu legat de soclul ăsta. Dar, de văzut, încă mai văd. Am ochelari cu dioptrii de… minus două mii să văd ginta nobilă română cum trudeşte pe-aici.
Vatican. E noapte. Papa Francisc, cam zurliu, se uită la meciul dintre San Lorenzo şi Boca Juniors. Jocul lâncezeşte, Papa se plictiseşte. Îşi pune la căşti – să nu audă gărzile de corp – Metallica ( “Nothing Else Matters” (“Nimic altceva nu contează”). Apoi, se plictiseşte să asculte aceeaşi melodie auzită de o mie şi una de nopţi. Sare pe fereastră şi se plimbă prin Roma.
– Doamne, iartă-mă, îşi zise el, aud voci ?
Roma, o noapte înstelată. România – o lună-nsângerată, la care latră câinii a pustiu.
Împăratul îi porunceşte lui Badea Cârţan:
– Urcă-n locul meu pe soclu ! Să te admire lumea. O- ntreagă naţiune. Vorbesc despre Italia. În România nu ai nicio şansă.
Bădia urcă având nojiţele de la opinci dezlegate. Sunt roşii ca şi pielea opincilor. Să fie sângele neamului lui sau urme “ de la un un sânge de Traian?”. Papa Francisc se apropie. Îl descalţă pe român şi-i dă ordin Împăratului:
-Du-te la Vatican şi adu-mi un lighean cu apă călduţă şi tricoul lui Messi. E la mine în odaie cu autograful lui. Fiule, şi să nu te pună necuratul să te-atingi de ţigările mele !
– Papa fumează?, întreabă Badea Cârţan, stânjenit.
– Copil sărac şi sceptic al plebei proletare, nimic din ceea ce este omeneşte nu îmi este străin. Străini sunteţi voi între voi, români între români.
-Ştii, Sanctitatea Ta, eu mă cam grăbesc… Vreau să particip la Războiul de Independenţă al Neamului Românesc.
– Credeam că numai eu sunt scrântit. Te-ntorci în timp?
– Da, la fel ca ţara din care vin. Noi mergem înapoi. Anii, în România, se numără invers, ca înaintea erei voastre.
– Ai grijă să sari peste Evul Mediu. Ştii, atunci s-au întâmplat mari porcării.
– Păi, iertarea voastră o implor, dar în Evul Mediu este al meu popor.
Papa se cruceşte. Simte palmele că-i ard. Apare Traian, gâfâind, cu tricoul lui Messi. Francisc îi oblojeşte picioarele lui Badea Cârţan folosind tricoul cu numărul 10, al lui Messi. Apoi îi cere la schimb, să aibă şi el, în Muzeul de la Vatican, o ie.
– Fiule, eu am plecat. Mâine, am slujbă, mă scol de dimineaţă să fac turul Pieţei San Pietro. Du-te cu Dumnezeu ! A, să nu uiţi să-ţi faci un selfie cu Traian. Împăratul îi spune lui Badea Cârţan să rămână el în locul lui, pe soclu. Ca statuie.
Badea Cârţan face calea-ntoarsă. Dâre de sânge arată tot mai multor români drumul afară din ţară.
A doua zi, Papa dă binecuvântarea la pelerini. În cască ascultă tot Metallica, dar altă melodie: “Cei de neiertat”. În engleză, “Unforgiven”.
România, Amen!
