Oamenii de știință au descoperit, printr-un nou studiu, că femeile care iau antidepresive în timpul sarcinii au un risc mare de a dezvoltă diabet în timpul celor nouă luni, potrivit www.sciencedaily.com, preluat de MedLive.ro.
Cel mai ridicat risc s-a înregistrat în rândul femeilor care au luat Venlafaxină, un tip de medicament cunoscut sub numele de inhibitor al recaptării serotoninei și norepinefrinei (SNRI) și Amitriptilină, care aparține unei clase mai vechi de antidepresive, cunoscute sub numele de triciclice.
Una din cinci femei, la nivel global, dezvoltă diabet în timpul sarcinii, fiind predispusă la complicații, cum ar fi bebeluși supraponderali sau travaliu prelungit deoarece există șanse mari ca să se blocheze capul copilului pe canal în timpul nașterii.
Mai mult, copiii sunt predispuși la obezitate și diabet mai târziu pe parcursul vieții, în timp ce mamele au un risc mare de a dezvoltă diabet zaharat de tip 2 și boli cardiovasculare.
Cercetările anterioare privind legătură dintre administrarea antidepresivelor și riscul de diabet în timpul sarcinii s-au dovedit a fi neconcludente.
Pentru a explora mai bine această posibilă conexiune, specialiștii au adunat date din trei baze de date din Canada, care au inclus informații despre toate sarcinile și copiii născuți în Quebec, în intervalul 1998-2015.
Fiecare caz de diabet în timpul sarcinii (20905 de cazuri) identificat după 20 de săptămâni de sarcină a fost grupat, la întâmplare, cu 10 sarcini normale (209050) pentru comparații, cu mențiunea că anul nașterii a fost același.
Utilizarea antidepresivelor a fost evaluată cu ajutorul informațiilor provenite din rețetele completate de la începutul sarcinii și până în momentul diagnosticării diabetului. În total, 9741 dintre mame au luat antidepresive, adică puțin peste 4% din numărul total de femei. Printre antidepresive s-au numărat Citalopram, Fluoxetină, Fluvoxamină, Paroxetină și Sertralină, care aparțin unei clase de medicamente cunoscute sub numele de inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (SSRI). De asemenea, femeile au mai luat Venlafaxină și Amitriptilină.
După ce au luat în considerare factorii de risc precum vârstă mamei, accesul la asistență medicală, zona de reședința și alte afecțiuni subiacente, cercetătorii au putut să afirme că administrarea antidepresivelor în timpul sarcinii a fost asociată cu un risc crescut de diabet tot în decursul celor nouă luni.
Administrarea oricăruia dintre medicamentele menționate a fost asociată cu un risc cu 19% mai mare de diabet, comparativ cu femeile care nu au luat antidepresive. Totuși, două medicamente au fost foarte periculoase în timpul sarcinii, și anume Venlafaxină (risc cu 27% mai mare) și Amitriptilină (risc cu 52%) mai mare.
Utilizarea antidepresivelor pe termen scurt a fost asociată cu un risc cu 15% mai mare de diabet, utilizarea pe termen mediu a fost asociată cu un risc cu 17% mai mare, iar utilizarea pe termen lung a fost asociată cu un risc cu 29% mai mare.
Când s-au făcut cercetări suplimentare pe un grup mai mic de femei (21395) care au fost diagnosticate cu depresie/anxietate înainte de a rămâne însărcinate, rezultatele au fost similare.
O posibilă explicație pentru această legătură ar fi că antidepresivele afectează în mod direct metabolismul glucozei, mai ales din moment ce serotonina este implicată în acest proces. De asemenea, unul dintre efectele secundare ale antidepresivelor este creșterea în greutate, un factor de risc pentru diabet.
”Tratarea depresiei este o problemă majoră, reprezintă o provocare. Depresia predomină înainte și în timpul sarcinii, iar dacă rămâne netratată se ajunge la recidivă în perioada de după naștere”, concluzionează autorii studiului.