George Marin,
Marian Dima
Nu la evenimentele din 1212 se refera titlul, ci la evenimente din timpurile noastre. Nu la istorie ne referim, ci la evenimente care ar fi putut deveni parte din istorie.
Marți seară, la București, s-a disputat importanta partidă cu Norvegia. Miza? Continuarea drumului pentru calificare la viitorul Campionat European. Prin grija celor care s-au manifestat xenofob și rasist, un anume grup autointitulat ”de suporteri”, prezența spectatorilor a fost interzisă de către UEFA. Precum la 1212, un ciobănaș a avut o viziune, cerând tinerior și copiilor să plece la luptă, tot așa în anul de grație 2019 un cineva, nu neapărat ciobănaș, din Federația Română de Fotbal, a avut ideea de a chema la luptă copiii pentru a fi alături de echipa națională în tentativa sa de a învinge Norvegia.
Pe aleile interioare ale stadionului și pe străzile de jur – împrejurul arenei se puteau vedea zeci și zeci de autocare și microbuze, toate aducând aproape 30000 de copii. Am văzut copii și de șase sau șapte ani. Au venit din toate colțurile țării. Am văzut grupuri de copii din Bistrița, din Reghin, de la Săcele. Nu mai vorbesc de autocare ale cluburilor sportive. Cu toții au fost admirabili. Au aclamat echipa noastră încă de la prima intrare pe teren pentru încălzire și până la finalul meciului. Au cântat imnul, au strigat ”Ro-mâ-ni-a, Ro-mâ-ni-a!” încurajând echipa, au agitat steaguri tricolore. A fost cea mai pură atmosferă pe care subsemnatul a văzut-o vreodată la un meci. 
Spre deosebire de cruciada copiilor din 1212, încheiată cu vânzarea multor copii ca sclavi, cruciada noastră de marți seară, inițiată în sprijinul echipei naționale, a fost încununată cu succes. Da, a fost un succes în ciuda rezultatului de egalitate înscris pe tabelă, ceea ce înseamnă un eșec al echipei naționale. A fost un succes fie și numai dacă zece din cei prezenți vor fi câștigați, pe viitor, pentru sport.
Colegul meu de redacție a propus ca, la meciul cu Suedia, copiilor prezenți la trecutul meci să li se ofere invitații și doar restul locurilor libere să fie scoase la vânzare. Poate va auzi și cineva din federație și va înțelege că mai presus de a câștiga niște bani pentru a te împăuna mai târziu cu un bilanț financiar excedentar este câștigul copiilor către sport, o parte desconsiderată, dacă nu cumva chiar uitată, a vieții sociale. Ar fi și o recunoaștere a faptului că nu oferi copiilor ceva doar atunci când tu ai nevoie de ei, transformându-i în elemente ale unei forme moderne de ”sclavie”, mascată frumos, e drept.
Cât despre fotbal, ce să spunem… Acești copii nu știm ce viitor au, dacă au, în acest ”fenomen”, ținând cont că mulți dintre ei au fost juniori ai unor cluburi cu activitate specifică! Undeva, trecut de miezul nopții, câțiva ”oficiali” federali mergeau… bălăngănindu-se, din cine știe ce motive de ”suferință” către ”Casa Fotbalului”. Fără să-i cunoască, sau să-i bage în seamă, trei puști își … dădeau pase cu un bidon de apă, pe jumătate gol! Fotbalul merge înainte, viața merge înainte! Probabil, peste 15 ani, jumătate dintre cei care au fost pe Național Arena” vor ”cânta” pe diverse arene europene, în Italia, Spania, Germania, Franța, Anglia, fugind de atât de tot cuprinzătorul ”fu… mo… mă…”!
