F.T.

Procurorii prahoveni au deschis dosar penal pe numele unei conducătoare auto care ar fi comis infracțiunile de „vătămare corporală din culpă” și ” părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de cercetare”.
Concret, după cum precizează poliția prahoveană, care a înaintat cauza la Parchet, „s-a stabilit faptul că o conducătoare a unui autoturism care circula din direcția Ploiești către Plopu, pe raza localității Bucov, pe DN1B (la km 13+400) s-a încadrat pe banda din stânga pentru a efectua manevra de viraj, iar în timpul acestei manevre nu a acordat prioritate de trecere unui motociclu (condus de un băiat de 17 ani care deține permis de conducere pentru acest tip de vehicul).
Tânărul, pentru a evita coliziunea cu turismul, a frânat, a derapat și a intrat în coliziune cu un autoturism care a circulat dinspre Plopu către DN1B.
În urma impactului dintre cele două vehicule, minorul a suferit vătămări corporale ușoare, fiind transportat la spital, dar fără a rămâne internat.În urma verificărilor efectuate, a fost găsită și conducătoarea auto care nu a acordat prioritate de trecere motociclistului și nu a rămas la fața locului”.