Ieri, a fost agitaţie în curtea stadionului Petrolul, iar dacă la o conferinţă obişnuită de presă, penultima, de prezentare a lui Blănaru, fiind un exemplu – de abia se strângeau 8-9 jurnalişti, acum, sala de la parter a fost aproape plină de “presari”, dar, mai ales, de reprezentanţi ai suporterilor petrolişti, galeria primindu-l în aplauze pe unul dintre idolii peluzei, părtaş la ultima performanţă de răsunet a echipei – Hamza Younes.
Tunisianul, devenit pe jumătate ploieştean, după ce s-a căsătorit – a venit “să lupte” pentru Petrolul, unde, clar, va rămâne cu acest statut de “idol” – mai ales că una dintre primele sale declaraţii a fost următoarea: “Mă bucur că sunt acasă, știu că trebuie să muncesc să ajut echipa. Am promis că mă voi întoarce, iată că s-a întâmplat. Am reziliat cu Aris, vreau să-mi închei cariera aici. Am 33 de ani, probabil va fi ultimul contract”!

Deac, în planul doi

Tot ieri, Petrolul l-a prezentat şi pe mijlocaşul Gabi Deac, 24 de ani, venit “liber de contract” de la FC Voluntari. “Am avut oferte și din Liga 1, dar am ales Petrolul. Aștept să joc cu suporteri ca ai Petrolului în tribună, nu am avut asemenea public în carieră până acum, îmi doream să simt acest sentiment” – a spus noul “lup”, care, probabil, prin această declaraţie a intrat şi el repede “la inimă” fanilor petrolişti.

“Presiune” pe Stoican

Desigur, o misiune foarte importantă îi va reveni, de acum încolo, antrenorului Flavius Stoican, cel care “are de unde alege”.
De altfel, astăzi, la Snagov, în Cupa României, meci programat pe stadionul din Ghermăneşti, la orele 16,30, acesta a anunţat că va folosi jucătorii mai puţin utilizaţi, până acum.
“Mă bucur că am alături acești jucători. Îmi place să cred că vom fi o echipă care marchează goluri. Cred că ne vom atinge obiectivul. Lotul este acum competitiv, veți vedea la Snagov jucători mai puțin folosiți, cu același obiectiv – calificarea. Nu am un 11 de bază, am un lot de care sunt mulțumit, acum vreau mai mult de la acest lot. Vreau să nu avem emoții în meciuri. Hamza va începe pregatirea cu noi, actele mai durează un pic, sper să-l integrăm repede. Nu va fi ușor, Liga a II-a e grea, dar am încredere în el. Pentru meciul din Cupă am decis ca Arnăutu, Wallace, Mezza Colli, Bărboianu să nu fie în lot, dar, oricum, trebuie să câștigăm indiferent de vreme, gazon, indiferent dacă pasăm sau ne luptăm cu ei” – a spus tehnicianul galben-albaştrilor ieri, “flancat” de cele două… piese importante din puzzle-ul de succes care se vrea a deveni, cât mai repede, Petrolul.