Violeta Stoica
Pesta africană care a ucis porcii prahovenilor din mai multe localități ale județului Prahova, aflate în jumătatea de sud a teritoriului, a lăsat fără suine zeci de gospodării, dar au fost înregistrate și opt cazuri la mistreți, pe fonduri de vânătoare situate aproximativ în aceeași zonă.
Potrivit Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, în județul Prahova au fost plătite deja despăgubiri pentru 91 dintre cele 102 exploatații afectate, sumele acordate ridicându-se la 334.000 de lei.
La această dată, conform aceleiași surse, Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 346 de localități din 25 de județe, cu un număr de 1.185 de focare (dintre care 12 focare în exploatații comerciale și 6 focare în exploatații de tip A). În total, în întreaga țară, au fost uciși 462.459 de porci afectați de boală, pe lângă cele 2.068 de cazuri identificate la mistreți.
Până joi, 12 septembrie, au fost despăgubiți la nivel național 10.143 de proprietari, valoarea totală a plăților fiind de 259.890.470 de lei. Prezenţa virusului PPA în ţara noastră a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare. Evoluţia bolii este permanent monitorizată, prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe. Conform ANSVSA, pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie. Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru persoane, însă acest virus are impact la nivel economic și social.