F. T.

Ieri, poliţiştii prahoveni au efectuat două rânduri de percheziţii, în Câmpina şi în Ploieşti, pentru identificarea unor persoane supectate de comiterea infracţiunilor de furt calificat.
Unul dintre ele a fost efectuată de către oamenii legii din cadrul Poliției Municipiului Câmpina, care au descins la şase locuinţe din municipiul Brăila.
Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Prahova, “din cercetări a rezultat faptul că, în luna august 2019, persoanele bănuite ar fi pătruns pe timp de noapte, prin escaladare și prin efracție, în incinta a două societăți comerciale de pe raza municipiului Câmpina, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, precum materiale feroase, unelte, scule electrice etc.”
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională a fost estimat de către anchetatori, până în prezent, la 21.900 de lei, două persoane fiind duse la sediul poliţiei pentru a fi audiate.
Al doilea rând de percheziţii a fost efectuat de către oamenii legii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești, care au realizat patru percheziții la domiciliile unor persoane bănuite de furt calificat.
În această speţă, reprezentanţii IPJ Prahova specifică faptul că “din cercetări a rezultat faptul că, în cursul acestui an, persoanele bănuite ar fi săvârșit trei infracțiuni de furt calificat, apelând la metoda «pomana», metodă prin care ar fi furat sume de bani şi bijuterii de la persoanele păcălite”.
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este estimat la aproximativ 7.000 de lei.