Nicoleta Dumitrescu
Potrivit dicţionarului, smerenie înseamnă atitudine umilă, supusă, respectuoasă; comportare modestă, plină de bună-cuviinţă, la care se adaugă evlavie, cucernicie, pioșenie. Ei bine, un asemenea termen, pe cât de pretenţios pe atât de rar întâlnit, având în vedere că nu orice persoană se poate lăuda că şi-o poate însuşi, a fost folosit, recent, de un lider de partid, aflat la malul mării, în pregătirea campaniei, mai bine spus a campaniilor electorale din luna noiembrie a acestui an şi a celor două din 2020 – pentru alegerile locale şi cele parlamentare.
În context, liderul liberalilor şi-a anunţat colegii că trebuie să fie pregătiţi pentru guvernare cu… trudă, cu modestie, cu smerenie faţă de concetăţenii lor, cu atenţie la problemele fiecărei categorii sociale…(!?!)
Cu siguranţă, în faţa a sute de perechi de ochi şi urechi liberale, Ludovic Orban a dorit să fie cât mai credibil în momentul discursului său, cum de altfel face orice lider când vrea să-şi mobilizeze partidul, mai ales când, în zare, se întrezăreşte posibilitatea obţinerii unei victorii, în cazul de faţă fiind vorba despre voturi. Numai că, să vorbeşti de smerenie într-o sală plină ochi de membri de partid, în an electoral, prea e cusută cu aţă albă!
Şi apoi, cum să invoci că este nevoie, pentru câştigarea atenţiei electoratului, de o atitudine umilă, de evlavie, de cucernicie, de pioşenie când, se ştie, prima grijă a politicienilor veniţi la putere este să le fie bine în primul rând lor şi celor din familiile lor? Iar acest lucru s-a văzut, foarte bine, în ultimii zeci de ani când, imediat după ce partidele au făcut rocada la putere, indiferent despre ce formaţiune politică a fost vorba, prima mişcare a fost instalarea “alor noştri” pe funcţii, prin înlăturarea acelora care au fost înaintea lor!
Practic, prima grijă, după ce un partid sau partidele vin la putere, este identificarea tuturor instituţiilor, din toate domeniile, ca apoi, în pasul doi, să înceapă numirile/negocierile pe posturi, de sus în jos şi de jos în sus, şi pe verticală şi pe orizontală, susţinerea politică făcându-se inclusiv când s-a considerat necesară înlocuirea femeii de serviciu, a şoferului, a celui care schimbă becul ars şi lista poate continua.
Instalarea membrilor de partid şi a altor rude şi “prieteni “ de-ai lor pe toate funcţiile posibile s-a făcut cu trudă, cu modestie, cu smerenie faţă de concetăţenii lor, cu atenţie la problemele fiecărei categorii sociale ? Nici vorbă!
Dacă ar fi fost aşa, adică politicianului i-ar fi păsat de cel care i-a dat votul, atunci, în momentul de faţă în România nu ar mai fi atâta “circotecă” politică, aşa cum se vede atât pe plan local, cât şi central.
De fapt, invocând “interesul românilor”, politicienii, “în smerenia” lor, abia aşteaptă anii electorali, cei care fac în aşa fel încât partidele aflate în opoziţie să ajungă, din nou, la putere. Mai trist este însă faptul că, deşi unele partide nu şi-au mai păstrat vechile însemne şi denumiri, graţie unificării şi alianţelor de tot soiul, membrii sunt cam aceiaşi.
Practic, sunt cam aceiaşi oameni care, odată ce partidul din care fac parte a ajuns la putere, consideră că e vremea lor. Adică, e vremea să ocupe anumite funcţii, să aibă anumite privilegii, să fie primiţi cu pâine şi sare…De ce? Pentru că ei s-au pregătit temeinic să preia guvernarea cu…trudă, cu modestie, cu…smerenie faţă de concetăţenii lor!!!!
