V.S.
Un bloc de locuințe sociale din comuna Valea Călugărească – aflat în plină reabilitare – va deveni în câteva luni locul în care vor avea domiciliul persoanele care solicită locuințe sociale.
Potrivit reprezentanților Primăriei Valea Călugărească, lucrările de reamenajare sunt finalizate în proporție de 70%, ceea ce înseamnă că în viitorul apropiat gasonierele și apartamentele vor fi date în folosință și vor fi puse la dispoziția beneficiarilor.
Lucrările au demarat în toamna anului trecut, costurile totale ale investiției ridicându-se la aproximativ 3,2 milioane de lei.
Vor fi date în folosinţă 13 garsoniere, un apartament de 2 camere şi un apartament de 3 camere, la parterul blocului, iar la etaje vor fi date în folosinţă 64 de garsoniere şi 8 apartamente de 2 camere.
Clădirea avea nevoie de reparații, pentru că prezenta deteriorări ale finisajelor, atât la nivelul pardoselilor, cât și la nivelul pereților și planșeelor, iar starea generală a imobilului era una proastă.