Urmare a apariției unor statistici potrivit cărora România este pe primul loc în Europa la numărul de accidente de circulație grave, Avocatul Poporului a emis o serie de recomandări autorităților centrale, în care solicită măsuri urgente în vederea creșterii gradului de siguranță a participanților la trafic, informează instituția condusă de Renate Weber, citată de Hotnews.
Avocatul Poporului solicită Ministerului Transporturilor, Ministerului Afacerilor Interne și Inspectoratului General al Poliției Române să aibă în vedere, între altele, montarea de parapeți în zonele abrupte; repararea urgentă a drumurilor, pasajelor rutiere, podurilor și viaductelor aflate în stare de degradare; montarea de separatoare de sens, în special în curbe și în zonele în care se pot atinge viteze mari; montarea de radare fixe între localități și la intrarea în localități, mai ales pe drumurile cu circulație intensă și pe autostrăzi; dublarea semnelor de circulație, prin practicarea de marcaje rutiere vizibile pe carosabil; identificarea rapidă a unor soluții pentru descongestionarea traficului în zonele în care acesta se blochează în mod frecvent.
De asemenea, Ministerului Educației Naționale i se solicită, între altele, să asigure, prin programa școlară, educaţia rutieră a preşcolarilor şi elevilor, iar Ministerul Sănătății va trebui să urmărească exercitarea atribuțiilor ce i-au fost conferite în privința elaborării de norme referitoare la examinarea medicală a candidaţilor la examenul pentru obţinerea permisului de conducere; în privința stabilirii măsurilor ce trebuie luate de unităţile sanitare, în scopul prevenirii accidentelor de circulaţie generate de cauze medicale; a stabilirii semnului distinctiv ce se aplică pe ambalajul medicamentelor contraindicate conducerii vehiculelor.
Avocatul Poporului spune că a solicitat lămuriri în privința numărului mare de accidente Direcției Rutiere din cadrul Poliției Române, Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere și Companiei Naționale de Căi Ferate ’’CFR’’ S.A., ”dar răspunsurile oferite nu au avut darul de a clarifica modul concret în care aceste autorități își propun să combată fenomenul accidentelor rutiere.”