Rodica Paraschiv, deputat PSD Prahova
Pe 14 septembrie, începând din acest an, aniversăm, în semn de respect pentru profesia de constructor, Ziua Națională a Constructorului, ca prețuire pentru data de 14 septembrie 1895, când a fost inaugurat podul peste Dunăre, între Fetești și Cernavodă, cunoscut sub numele de „Podul Anghel Saligny”, cel mai mare la acea dată din Europa continentală și al treilea din lume, operă a inginerului Anghel Saligny. Vedem în jurul nostru, pretutindeni, roadele muncii constructorilor, fie că ne referim la sedii de firme sau de instituții publice, la drumuri, la construcții hidrotehnice, lucrări de artă sau rețele edilitare, toate acestea sunt rezultatele muncii lor, de la muncitorii necalificați din construcții, a căror muncă este acum remunerată corespunzător importanței sociale, până la inginerul care supervizează lucrările, de la proiectantul care abia a absolvit facultatea de construcții și până la profesorii care au pregătit generații întregi de specialiști. Profesorii care, prin activitatea lor didactică, de un nivel științific ridicat, în legătură continuă cu practica, prin integritatea exemplară s-au apropiat cu căldură de studenții cărora le-au inspirat dragostea față de profesia de constructor și conștientizarea responsabilității pe care aceasta o implică. Astfel, de la Biserica Neagră din Brașov, la Castelul Peleș de la Sinaia, la Cazinoul din Constanța, Castelul Iuliei Hasdeu din Câmpina, Palatul Culturii din Iași, Ateneul Român și de la Casa Poporului – actualul Palat al Parlamentului – la Podul de la Cernavodă, la Transfăgărășan (DN 7C), la metroul bucureștean, Barajul Vidraru, Hidrocentrala Porțile de Fier, Centrala Nuclerară de la Cernavodă, la construcțiile moderne apărute, construite atât în scop de locuințe, ca spații de birouri sau hoteluri, cum sunt Business Center & Sofitel Hotel sau Bucharest Financial Plazza, întâlnim ingeniozitatea și profesionalismul inginerilor constructori, ale constructorilor executanți și, în toate, regăsim Școala românească de construcții.
Să nu uităm numele importante care au contribuit, de-a lungul timpului, la creșterea prestigiului României în domeniul construcțiilor, precum Anghel Saligny, Elie Radu, Emil Prager, Ion Beleș, Panaite Mazilu, Dragoș Georgescu sau Ștefan Bălan. Societatea se dezvoltă, mentalitatea și concepțiile de viață sunt în continuă schimbare, ceea ce conduce la un nou mod de a gândi construcțiile în România. Ramura construcțiilor are o bună dinamică în țara noastră, lucru demonstrat de investițiile din acest an, care, la nivelul primelor patru luni, au crescut cu 17,8% comparativ cu perioada corespunzătoare a anului trecut. Profesionalismul, seriozitatea, rigurozitatea constructorilor români nu pot fi negate, mulți dintre ei fiind cei care contribuie la edificarea construcțiilor și în alte țări. Mă simt onorată să fiu unul dintre inițiatorii legii privind instituirea zilei de 14 septembrie – Ziua Națională a Constructorului. Le sunt, de asemenea, recunoscătoare profesorilor mei, inginerilor și maiștrilor cu care am colaborat în perioada în care am lucrat în execuție, îi consider pe toți mentori ai mei și le datorez traseul pe care l-am avut în viața profesională, cât și ulterior, pentru că noi, constructorii, știm să apreciem munca oamenilor, să fim serioși, riguroși și să punem pe primul plan profesionalismul. La mulți ani celor care și-au desfășurat, își desfășoară activitatea în acest domeniu, dar și viitorilor specialiști, studenți ai facultăților tehnice de construcții!