F.T.

Efective sporite de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) “Șerban Cantacuzino” Prahova desfăşoară în această minivanță o serie de activităţi care au drept scop să asigure, pe lângă protecţia şi siguranţa cetăţenilor, evitarea producerii unor evenimente ce ar putea prejudicia viaţa şi bunurile comunităţii.
Astfel, zilnic, peste 200 de pompieri – cu 73 mijloace tehnice – sunt pregătiți să intervină pentru acordarea ajutorului medical de urgență, stingerea incendiilor și alte situații critice. Totodată, 10 echipaje SMURD, o ambulanță de terapie intensivă mobilă și o autospecială pentru transport personal și victime multiple sunt pregătite să intervină în cazul în care situația o impune.
De asemenea, 67 pompieri militari asigură măsurille de protecție a comunităților pe timpul desfășurării slujbelor religioase la 17 biserici și mănăstiri din județul Prahova.
De altfel, în ceea ce privește lăcașurile de cult, unde este marcată Sărbătoarea Adormiriui Maici Domnului, “ echipajele de salvatori din subunitățile operative ale ISU Prahova au derulat 224 de acțiuni de recunoaștere la toate categoriile de obiective pentru identificarea surselor de alimentare cu apă, familiarizarea cu particularitățile fiecărei clădiri și prelucrarea personalului angajat asupra asigurării intervenției imediate în caz de incendiu, până la sosirea echipajelor specializate de stingere”, se menționează într-un comunicat de presă al instituției.
Tot în același document de presă se mai precizeză: “Având în vedere că, în această minivacanță, mulți dintre cetățeni vor alege să-și petreacă timpul liber cu precădere în zonele turistice, pentru ca distracţia să nu fie tulburată de evenimente deosebite, cu urmări grave asupra populaţiei sau mediului înconjurător, ISU Prahova recomandă respectarea cu stricteţe a regulilor de apărare împotriva incendiilor: se interzice aprinderea focurilor în pădure sau la o distanţă mai mică de 100 m de liziera pădurii şi lăsarea nesupravegheată a acestora;focul poate fi aprins doar în spaţii special amenajate şi indicate prin panouri avertizoare, iar la plecare trebuie stins; copiii nu trebuie lăsaţi nesupravegheaţi în apropierea focului; este interzis fumatul în afara locurilor special amenajate sau aruncarea la întâmplare a ţigărilor şi chibriturilor aprinse;instalarea corturilor, autoturismelor şi suprafeţelor de picnic este interzisă în afara locurilor de campare; la cazare, turiştii sunt obligaţi să se informeze despre modul de comportare şi evacuare în caz de incendiu”.