Un proiect de lege prevede că persoanele care vor să candideze la alegerile prezidenţiale, parlamentare, europarlamentare şi locale trebuie să declare pe propria răspundere că nu vor încheia contracte cu statul român pe perioada exercitării mandatului, potrivit Mediafax. Poiectul de lege a fost depus de deputatul PNL Florin Roman şi vizează modificarea legilor 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanent, 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European şi 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. Ca urmare, cei care vor să candideze la alegerile prezidenţiale, parlamentare, locale şi europarlamentare trebuie să depună o declaraţie pe proprie răspundere că nu vor încheia contracte cu statul pe timpul mandatului.
”Am solicitat procedura de urgenţă pentru ca legea să fie aplicată încă de la alegerile prezidenţiale. Am semnat iniţiativa civică <<Fără penali in funcţii publice>> şi o susţin. Sper că şi dl Dan Barna, un mare iubitor al contractelor cu statul să se decidă ce vrea: ori politică, ori afaceri cu statul? Îl invit să susţină acest proiect de lege alături de USR-PLUS pentru însănătoşirea vieţii publice. Atât pe domnia sa, cât şi pe domnii Ghinea, Pîslaru sau Voiculescu care au îmbinat funcţia publică de contracte cu statul”, a scris deputatul PNL Florin Roman într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX. Deputatul liberal reclamă dimensiunea fenomenului în care demnitarii încheie contracte cu statul pe timpul mandatului. ”Având în vedere dimensiunea fenomenului, practică ce a avut o mare amploare în ultimii ani, consider ca fiind oportună instituirea prevederii ca aleşii, pe perioada exercitării mandatului, să nu poată încheia contracte comerciale de prestări servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale şi centrale, cu instituţiile sau regiile autonome de stat ori cu societăţile comerciale înfiinţate de autorităţile administraţiei publice locale şi centrale”, se arată în expunerea de motive a deputatului PNL Florin Roman. Cei care nu depun declaraţia pe propria răspundere nu vor putea candida la alegeri.
Acasă Actualitate Potrivit unui proiect, candidaţii la prezidenţiale şi parlamentare au interdicţie de a...