Sfântul Cuvios Moise a fost de neam etiopian şi a fost slujitorul unui politician, dar din cauza nedreptăţilor sale a fost alungat. S-a alăturat unei cete de tâlhari şi cu timpul a ajuns conducătorul acesteia. După o vreme, cuprins de o mustrare de conştiinţă pentru relele săvârşite, părpseşte ceata de tâlhari şi se retrage într-o mănăstire. Aici îşi va plânge păcatele săvârşite, dar va lupta multa vreme cu demonii desfrânării care aduceau asupra lui gânduri necurate şi pofte ispititoare. Atât de aprinsă a fost lupta sa cu aceşti demoni încât le-a spus fraţilor săi: „Atâta supărare am suferit de la războiul poftei trupeşti încât puţin a fost de n-am căzut din făgăduinţa monahicească”. Sfântul Moise Etiopianul a fost sfinţit preot la bătrâneţe. El şi-a prevăzut şi ceasul şi felul morţii. Într-o zi le-a zis ucenicilor lui să fugă ca să-şi scape vieţile, deoarece mănăstirea avea să fie atacată de necredincioşi. Când ucenicii i-au cerut să vină cu ei, ca să scape împreună, Avva Moise le-a zis că el a fost tâlhar mai demult şi se cuvine ca acum să-şi ia plata pentru relele lui, după cuvântul: „Toţi cei ce scot sabia de sabie vor pieri” (Matei 25: 52). Aşadar, Avva Moise a rămas în mănăstire împreună cu şase fraţi care nu au voit să îl lase singur, şi au venit tâlharii şi i-au ucis pe toţi şapte. Aşa a trecut la cele veşnice Moise Etiopianul, la vârsta de 75 de ani.