Anthony Scaramucci, fost director de comunicare al Casei Albe şi membru al Partidului Republican, a declarat că formaţiunea politică ar putea fi nevoită să îl înlocuiască pe preşedintele Donald Trump în scrutinul prezidenţial din anul 2020. Într-un interviu acordat site-ului de ştiri Axios.com, potrivit Mediafax, Anthony Scaramucci, care a fost director de comunicare al Preşedinţiei SUA timp de doar 11 zile în iulie 2017, l-a comparat pe Donald Trump cu un reactor nuclear avariat. „Suntem acum în primele episoade ale filmului «Cernobîl» pe HBO, reactorul este avariat, iar cadrele comuniste se gândesc dacă să ascundă acest lucru sau să iniţieze procedurile de curăţare. Încă două săptămâni de acest gen, iar ţara le va solicita republicanilor să aibă alt candidat în scrutinul prezidenţial din 2020”, a declarat Scaramucci
Fostul director de comunicare al Casei Albe a denunţat criticile dure ale preşedintelui Donald Trump la adresa unor membre ale Congresului de culoare, afirmând că astfel de controverse „divizează ţara”. Anthony Scaramucci a contribuit cu fonduri de sute de mii de dolari pentru candidaţi republicani, inclusiv pentru campania lui Donald Trump din 2016. „Dacă Donald Trump nu îşi schimbă comportamentul, nu voi fi doar eu, ci şi alţii care vor analiza posibilitatea găsirii cuiva pentru a-l înlocui în 2020. În acest moment, este un lucru despre care nu se vorbeşte. Dar, dacă va continua aşa, nu va putea fi ignorat. Imediat ce vor începe astfel de discuţii, vor circula. Nu ne putem permite un scandal de contaminare nucleară în 2020”, a spus el. Donald Trump a reacţionat prin Twitter la critici. „Anthony Scaramucci, care a fost terminat rapid (în 11 zile) dintr-o funcţie pe care a fost incapabil să o gestioneze, pare că acum nu mai face nimic altceva decât a fi expert în «preşedintele Trump» pe la televiziuni. La fel ca alţi experţi de la televiziuni, nici el nu ştie mai nimic despre mine”, a declarat Trump. Bill Weld, un fost guvernator republican al statului Massachusetts, a anunţat că îl va contesta pe preşedintele SUA Donald Trump în cursa pentru desemnarea candidatului la preşedinţie al Partidului Republican în anul 2020, apreciind că naţiunea este „în mare pericol”.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentVorbe înțelepte
Articolul următorEvenimente