Violeta Stoica

Exact în urmă cu un an, Ministerul Apărării Naționale anunța demararea lucrărilor de restaurare a Crucii Eroilor de pe Caraiman, un proiect cu fonduri europene care, inițial, era gândit să fie finalizat în Anul Centenarului Marii Uniri, adică în 2018. Din cauza unor disfuncționalități întâmpinate la evaluarea proiectului de către autoritățile competente, semnarea contractului de finanțare a fost făcută abia în vara anului 2017, iar contractul de lucrări – în luna mai 2018. La începutul lunii august a anului trecut, reprezentanții Ministerului Apărării Naționale anunțau că au demarat lucrările și materialele de construcție au început să fie transportate cu elicopterul pe platoul de lângă Crucea Caraiman.
La un an de la aceste evenimente, am solicitat reprezentanților Ministerului Apărării Naționale informații în legătură cu stadiul proiectului de restaurare a Crucii Eroilor de pe Caraiman, aceștia susținând că lucrările sunt în graficul stabilit prin contract.

A trecut un an de la începerea derulării contractului de execuție a lucrărilor de restaurare a unuia dintre cele mai cunoscute simboluri ale județului Prahova și, de ce nu?, ale României – Crucea Eroilor de pe Vârful Caraiman, din Munții Bucegi.restaurare Cruce Caraiman1
Pentru că, anul trecut, s-a făcut multă vâlvă pe demararea lucrărilor, am adresat reprezentanților Ministerului Apărării Naționale – instituția responsabilă cu implementarea proiectului – câteva întrebări referitoare la stadiul în care se află unul dintre cele mai așteptate proiecte finanțate din fonduri europene din județul Prahova.
Potrivit reprezentanților Ministerului Apărării Naționale, până în prezent, a început decopertarea zonelor degradate de la nivelul solului, fiind realizat și branșamentul electric, în lungime record, de 3.000 de metri, atât cât înseamnă distanța dintre Crucea Caraiman și sursa de curent, respectiv releul Coștila. Numai la fața locului, în vârful muntelui, se poate vedea cât a însemnat doar această parte a lucrărilor, care vor fi nevăzute la finalizarea restaurării Crucii Eroilor de pe Caraiman.restaurare Cruce Caraiman2
După transportarea exclusiv cu elicopterul a materialelor necesare executării lucrărilor, s-au realizat săpături în zona primului nivel al monumentului, la subsol, și s-a efectuat sablarea unui tronson experimental la nivelul structurii metalice, în vederea definitivării procedurii tehnice de sablare și protecție anticorozivă, conform condițiilor atmosferice deosebite aferente amplasamentului.
Stadiul fizic al lucrărilor de execuție este de aproximativ 27%, arată reprezentanții Ministerului Apărării Naționale, în răspunsul restaurare Cruce Caraiman3transmis ziarului Prahova, în timp ce, din punct de vedere financiar, fondurile decontate pe proiect operatorilor de către Ministerul Apărării Naționale au fost în cuantum de 6.384.282,76 lei (inclusiv TVA), dintre care suma de 5.318.352,05 lei (inclusiv TVA) a fost rambursată prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Prioritatea de investiţii 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural.
Deși vremea a fost potrivnică, anul acesta, responsabilii de proiect din Ministerul Apărării susțin că la această dată nu sunt identificate întârzieri la execuția principalelor categorii de lucrări de restaurare și reabilitare a Crucii Caraiman. Cu toate acestea, în cazul în care, din vina sa exclusivă, antreprenorul nu va reuși să-și îndeplinească obligațiile asumate prin contract, atunci autoritatea contractantă va deduce din prețul contractului penalități de întârziere, restaurare Cruce Caraiman4conform prevederilor contractuale.
Durata de implementare a proiectului este de 56 luni, respectiv de la 9 mai 2016 și până la 31 decembrie 2020, termen la care se adaugă o perioadă de cinci luni (respectiv ianuarie – mai 2021), impusă de Ministerul Apărării Naționale, prin contractul de execuție, pentru lucrările de refacere a mediului afectat de activitățile de șantier în zona protejată.

Un an de la începerea lucrărilor

Primele lucrări pentru organizarea de șantier au început pe data 15 iunie 2018, antreprenor fiind asocierea formată din SC Top Line Construct S.R.L. și Impresa di Construzioni Ing. E.Mantovani S.p.A., care a câștigat licitația pentru lucrările de restaurare, reabilitare și conservare a Crucii Caraiman și de amenajare a spațiului expozițional din cadrul acesteia. Asocierea de firme a fost desemnată câștigătoare în cadrul procedurii de achiziție derulată prin intermediul platformei SEAP în perioada decembrie 2017 – mai 2018, iar valoarea contractului este de 13.750.923,13 lei fără TVA.restaurare Cruce Caraiman5
În calitatea sa de administrator legal al monumentului Crucea comemorativă a eroilor români din Primul Război Mondial, Ministerul Apărării Naţionale derulează proiectul cu titlul oficial „Restaurarea, reabilitarea, conservarea şi amenajarea unui spaţiu expoziţional în cadrul Monumentului Crucea comemorativă a Eroilor români din Primul Război Mondial (Monumentul eroilor „Crucea Caraiman”/ Monumentul Eroilor (Crucea) de pe Vârful Caraiman)”, cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. Contractul de finanţare a fost semnat de către Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, la data de 26 iulie 2017.
Demersul de reabilitare şi implementare a proiectului este coordonat de Secretarul general al Ministerului Apărării Naţionale, cu sprijinul Direcţiei Domenii şi Infrastructuri.
Autoritatea de Management a Programului Operațional Regional este Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, iar Organismul Intermediar pentru regiunea Sud Muntenia este Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia.