Ministerul de Externe a precizat, la solicitarea MEDIAFAX, că memorandumul între România şi SUA privind tehnologia 5G a fost semnat de către ambasadorul României la Washington, George Maior, şi ambasadorul SUA la Bucureşti. MAE nu a oferit însă detalii despre conţinutul şi prevederile documentului. Ministerul adaugă că documentul este un pas important în vederea unei abordări comune în ceea ce priveşte tehnologia 5G.
„Memorandumul semnat de către ambasadorul României la Washington şi ambasadorul SUA la Bucureşti, conform uzanţelor, la 20 august 2019, la Washington, reprezintă o expresie a interesului comun al Guvernului României şi Guvernului SUA de a aprofunda Parteneriatul Strategic pe toate dimensiunile sale, inclusiv tehnologia 5G. Memorandumul reprezintă un pas important în vederea elaborării unei abordări comune construite pe baza concurenţei echitabile, a transparenţei şi a respectului faţă de lege”, au transmis reprezentanţii MAE, în urma unei solicitări MEDIAFAX.
MAE mai afirmă că memorandumul „evidenţiază importanţa protejării reţelelor de comunicaţii electronice împotriva accesului neautorizat sau împotriva interferenţelor şi recomandă o evaluare riguroasă a furnizorilor pentru asigurarea deplină a securităţii implementării tehnologiei 5G”.
De asemenea, potrivit sursei citate, „memorandumul se aliniază Propunerilor de la Praga privind securitatea reţelelor electronice aferente tehnologiei 5G.
Informaţii suplimentare cu privire la securitatea tehnologiei reţelelor celulare wireless (5G), pot fi furnizate de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale”. Cu toate acestea, Ministerul Afacerilor Externe nu a furnizat textul şi prevederile detaliate ale memorandumului.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, după întâlnirea de marţi cu omologul său american, Donald Trump, că, în cadrul vizitei la Washington, a fost semnat un memorandum de înţelegere între Guvernele României şi SUA referitor la tehnologia 5G.