N. D.

Păstrând tradiţia, la Vălenii de Munte va fi organizată o nouă ediţie a manifestărilor ce poartă amprenta marelui istoric Nicolae Iorga, prilej cu care îşi vor da întâlnire academicieni, oameni de cultură, pasionaţi de istorie. Este vorba despre Cursurile de vară ale Universităţii Populare „Nicolae Iorga”, care vor fi organizate în perioada 11-16 august a.c., la care sunt aşteptate personalități din diverse domenii ale științei și culturii, din România şi Republica Moldova. Deschiderea cursurilor este programată duminică, programul acestora, pe zile şi ore, fiind următorul: * 11 august, Centrul Cultural „Nicolae Iorga” Vălenii de Munte: ora 10.00, festivitatea oficială de deschidere a Cursurilor de Vară ale Universității Populare „Nicolae Iorga”, urmată de depunere de flori la monumentul savantului şi o ceremonie militară; ora 11.00, alocuțiuni rostite de Florin Constantin – primarul orașului Vălenii de Munte, Mădălina Lupea – prefectul județului Prahova, Bogdan Andrei Toader – președintele Consiliului Județean Prahova, academicienii Ioan Aurel Pop – președintele Academiei Române, Eugen Simion şi Valeriu Matei. Vor urma apoi conferința „Premisele unității naționale românești”, prezintă acad. Ioan Aurel Pop; conferința “Limba română, fundamentul identității naționale”, prezintă acad. Eugen Simion; conferința “Republica Moldova, riscuri la adresa securității”, prezintă Mihai Gribincea, ambasadorul Republicii Moldova la București; ora 18.00, vernisarea expoziției „Nicolae Spătaru Milescu – primul enciclopedist român”, realizată de ICR Chișinău, prezintă acad. Valeriu Matei; ora 19.00, recital din poezia lui Lucian Blaga.
*12 august – Centrul Cultural „Nicolae Iorga” Vălenii de Munte: ora 9.00, prelegerea “Atrocitățile maghiare din Transilvania în prima jumătate a anului 1919”, prezintă prof. univ. Petre Țurlea; ora 10.00, conferința “În apărarea Marii Uniri 1918-1919”, prezintă prof. univ. Ioan Scurtu; ora 10.30, masa rotundă “Războiul din Ungaria”; ora 12.00, prelegerea “Rolul lui Ion Pelivan și al altor lideri ai Mișcării Naționale din Basarabia în tratativele de recunoaștere internațională a Unirii Basarabiei cu Țara”, prezintă acad. Valeriu Matei; ora 12.40, vernisarea expoziției “Dimitrie Cantemir – Hommo universalis”, realizată de ICR Chișinău; ora 16.00, vizită la Drajna; ora 19.00, recital muzical – poetic “Numărătoarea dacului nobil”, pe versurile poetului Valeriu Matei.
* 13 august, Centrul Cultural „Nicolae Iorga” Vălenii de Munte: ora 9.00, masă rotundă cu tema” Mari personalități românești prezente la Conferința Păcii1919”, prezintă acad. Răzvan Theodorescu, prof. dr. Georgeta Filitti; ora 10.30, masa rotundă “Un eveniment istoric – recunoașterea internațională a Marii Uniri”; ora 12.00, prelegerea “Academia Română în anul de grație 1919”, prezintă acad. Răzvan Theodorescu. * 14 august, vizită la Castelul Peleș:ora 12.00, conferința cu tema ”Regina Maria la Paris”, prezintă prof. dr. Georgeta Filitti; ora 15.00, vizită la Parcul Constantin Stere din Bucov. * 15 august , centrul orașului Vălenii de Munte: ora 10.00, parada portului popular; ora 12.00, deschiderea Târgului de Stămăria Mare, care va cuprinde şi un spectacol folcloric susținut de ansambluri din diferite localități ale județului Prahova; ora 17.00, Muzeul „Nicolae Iorga” Vălenii de Munte, prelegerea cu tema “Scoarțele românești din Basarabia”, prezentată de conferențiar universitar Varvara Buzilă; ora 18.30, prelegerea
“Nicolae Iorga ctitor al Școlii de Muzică Psaltică din Vălenii de Munte. 90 de ani de la inaugurare (14 noiembrie 1929)”, prezintă dr. Alexandru Bădulescu. * 16 august,
Centrul Cultural „Nicolae Iorga” Vălenii de Munte: ora 9.00, prelegerea “Sechelele războiului”, prezintă prof. dr. Georgeta Filitti; ora 10.00, masa rotundă “Rolul armatei române ca factor stabilizator în sud-estul Europei, în anul 1919”, participă generalii în rezervă Constantin Degeratu şi Mircea Chelaru; ora 11.00, prelegerea “Tratatul minorităților”, prezintă prof. univ. Petre Țurlea; ora 11.30, recital de muzică și poezie susținut de Corul bărbătesc „Voievozii munților” din județul Covasna, condus de preotul Vasile Antonie Tămaș; ora 12.00, festivitatea de închidere a Cursurilor de Vară ale Universității Populare „Nicolae Iorga” de la Vălenii de Munte.