Ministerul Finanţelor a publicat pentru dezbatere publică proiectul de ordonanţă prin care se reduce numărul de posturi din aparatul de stat, se majorează acciza la ţigarete şi se introduce taxa pe zahăr, alături de alte măsuri fiscale şi bugetare, potrivit Mediafax. Actul propune includerea în baza de calcul al contribuţiilor sociale obligatorii (CAS, CASS şi CAM) a biletelor de valoare sub forma tichetelor cadou acordate potrivit legii, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, pentru alte situaţii decât cele cu ocazia Paştelui, zilei de 1 Iunie, Crăciunului şi a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, precum şi cele oferite salariatelor cu ocazia zilei de 8 Martie. Se menţine regimul de exceptare de la plata contribuţiilor sociale numai pentru tichetele cadou acordate de angajator/plătitor cu ocazia Paştelui, zilei de 1 Iunie, Crăciunului şi a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, precum şi cele oferite salariatelor cu ocazia zilei de 8 Martie, în limita plafonului de 150 lei/eveniment/persoană. Acciza la ţigarete este majorată pentru a fi evitată declanşarea acţiunii în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor (infringement) împotriva ţării noastre. Taxa pe zahărul din răcoritoare este introdusă pentru că, în Uniunea Europeană, 52% din populaţia adultă este în prezent supraponderală, iar din această proporţie 17% suferă de obezitate. Epidemia de obezitate constituie o povară imensă asupra sistemelor de sănătate, obezitatea reprezentând, în prezent, unul dintre principalii factori responsabili de morbiditate la nivel mondial.
De asemenea, se relevă cifre îngrijorătoare şi în cazul obezităţii infantile, cu repercursiuni importante asupra sănătăţii viitorului adult. Totodată, actul normativ propune diminuarea numărului de posturi aferente cabinetului secretarului de stat, subsecretarilor de stat şi asimilaţilor acestora din cadrul ministerelor şi aparatului de lucru al Guvernului, precum şi cele aferente cabinetului conducătorului de organ de specialitate al administraţiei publice centrale cu rang de secretar de stat. Pentru posturile pentru care au fost demarate procedurile de organizare a concursurilor anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe a Guvernului se continuă procedurile de ocupare a acestora, conform prevederilor în vigoare la acea dată.
După data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, ordonatorii de credite pot ocupa prin concurs sau examen posturi conform principiului: ”unu la trei” din totalul posturilor ce se vor vacanta, respectiv la trei posturi ocupate devenite vacante, un post ocupat. Se propune ca autorităţile şi instituţiile publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, să nu poată achiziţiona din fonduri publice servicii de telefonie mobilă pentru personalul angajat, cu excepţia demnitarilor.
Acasă Actualitate Finanţele au publicat proiectul ce prevede reducerea personalului bugetar, taxa pe zahăr...