V. Stoica
Trei candidați s-au înscris la concursul pentru ocuparea postului de manager al Spitalului Județean de Urgență Ploiești, toți activând deja pe diferite funcții în cadrul acestei unități medicale aflate în administrarea Consiliului Județean Prahova. Este vorba despre Marius Niculescu – actualul manager al spitalului -, Cristina Nicoleta Strâmbeanu – șef serviciu în cadrul spitalului – și Elena Claudia Vlad – șef laborator.
Prima etapă a concursului s-a desfășurat deja, pe 19 august, când a avut loc verificarea dosarelor și afișarea listei candidaților care îndeplinesc toate condițiile de participare. Potrivit informațiilor publicate pe site-ul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, unul dintre cei trei candidați nu a trecut de această etapă de selecție a dosarelor – Elena Claudia Vlad, dar care poate depune contestație.
Următoarele etape ale concursului vizează afișarea rezultatelor la contestații, iar pe 23 august, respectiv vineri, vor fi publicate proiectele de management ale celor care vor rămâne în concurs, proiecte care vor fi susținute public pe 28 august, dată la care vor fi și evaluate abilitățile manageriale ale candidaților.
Rezultatele finale ale concursului vor fi făcute publice pe 4 septembrie.