Păstrând tradiţia, Camera de Comerţ şi Industrie Prahova organizează, la sediul său din Ploieşti, diverse cursuri de specialitate.
Astfel, instituţia camerală a anunţat că, începând cu data de 18 septembrie, aşteaptă persoanele interesate, cu studii medii, să participe la cursul autorizat de contabil, cod COR 331302, cu recunoaștere națională. Potrivit CCI Prahova, cursul se adresează persoanelor care doresc să urmeze o carieră în contabilitate, în cadrul acestuia fiind tratate teme precum contabilitatea financiară, întocmirea declarațiilor fiscale, întocmirea balanței de verificare, întocmirea bilanțului contabil precum și utilizarea unui soft specific de contabilitate în acest sens.
Programul cursului este constituit din patru module, respectiv: comunicare; bazele contabilităţii; înregistrări de operaţiuni economico-financiare; contabilitate aplicată. Competențele specifice dobândite în urma participării la acest curs sunt întocmirea / completarea documentelor primare; efectuarea de calcule specifice; completarea registrelor contabile; întocmirea balanţei de verificare; evaluarea patrimonială; întocmirea bilanţului contabil; transmiterea documentelor specifice. Participarea la acest curs este contra cost, respectiv 700 de lei persoană, suma putându-se achita în două tranșe, la care se mai adugă taxa de examinare de 50 lei/persoană (TVA inclusă). Costurile includ desfășurarea cursului, suportul de curs și diverse materiale, susținerea examenului de absolvire și eliberarea certificatului de absolvire.