N. Dumitrescu

Descongestionarea DN1 B, care să ducă implicit la reducerea accidentelor  înregistrate pe raza localităţii prahovene Valea Călugărească, începe să prindă contur. Acum două zile, președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, a coordonat ședința de lucru privind elaborarea studiului de fezabilitate pentru proiectul ,,Drum de mare viteză Ploiești-Buzău”. În cadrul acestei întâlniri, la care au participat reprezentanţi ai proiectantului, ai Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, ai instituţiilor deconcentrate şi primari din Prahova, au fost analizate variantele optime şi zonele pe unde va trece drumul de mare viteză care ar urma să facă legătura între cele două municipii reşedinţă de judeţ, Ploieşti, respectiv Buzău. În opinia şefului administraţiei judeţene, Bogdan Toader, pentru Prahova, varianta considerată optimă ar fi aceea ca noua şosea să traverseze localităţile Mizil, Baba Ana, Fulga, Cioceni (comuna Albeşti-Paleologu), Valea Călugărească, Dumbrava. Este considerată varianta cea mai bună, având în vedere că pe ruta Ploieşti- Buzău vor creşte viteza de deplasare şi siguranţa rutieră, un alt mare avantaj fiind acela că localităţile prahovene menţionate anterior vor avea o şansă în plus în ceea ce priveşte dezvoltarea.

Drumul de mare viteză Ploieşti-Buzău este cuprins în Master Planul General de Transport al României și beneficiază de finanțare nerambursabilă, alocată în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020. Punerea în practică a acestui proiect va genera efecte socio-economice pozitive, prin micșorarea distanțelor și dezvoltarea regională, mărindu-se zona de influenţă economică a orașelor mari asupra localităților mici. Tocmai de aceea, în cadrul întâlnirii de lucru prezidată de şeful administraţiei judeţene, Bogdan Toader, au fost dezbătute, în mod special, variantele considerate optime pentru judeţul Prahova și zonele pe unde va trece drumul de mare viteză ce va face legătura între municipiile Ploieşti şi Buzău. Astfel, potrivit declaraţiilor oferite de către preşedintele 3-drumConsiliului Judeţean Prahova, în urma discuţiilor purtate, la care au participat şi o parte dintre primari, s-a ajuns la concluzia că, pentru Prahova, cea mai bună variantă ar fi ca drumul de mare viteză care va lega Ploieştiul de Buzău să treacă prin localităţile Mizil, Baba Ana, Fulga, Colceag, Cioceni, Valea Călugărească, Dumbrava, în total fiind vorba despre un drum nou în lungime de peste 60 de km. Această variantă este considerată a fi, de departe, una optimă pentru judeţul nostru, întrucât va fi rezolvată şi problema fluidizării traficului pe DN1 B, fiind mult mai fezabilă, inclusiv în privinţa costurilor, în comparaţie cu o altă variantă, cea referitoare la includerea în traseul viitorului drum de mare viteză a Centurii de Est a Ploieştiului, care vizează modernizarea acesteia la patru benzi. Conform declaraţiilor preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere va fi cea care se va pronunţa asupra variantei finale pentru traseul drumului de mare viteză Ploieşti-Buzău, evident în urma consultării cu autorităţile judeţene şi cele locale din Prahova şi Buzău. În opinia lui Bogdan Todar, însă, varianta agreată de către Prahova ar fi, de departe, şi cea mai uşor de executat, întrucât localităţile propuse a se regăsi pe traseul viitoarei şosele sunt în zone de şes. În plus, noul drum de mare viteză ar crea avantajul localităţilor propuse a se afla pe traseul acesteia să se poată dezvolta şi mai mult, prin prisma unor noi proiecte şi investiţii ce vor apărea. Următoarea întâlnire de lucru pe tema drumului de mare viteză, iniţiată de conducerea Consiliului Judeţean Prahova, va avea loc în toamnă. Potrivit lui Bogdan Toader, investiţia ar urma să înceapă anul viitor, durata lucrărilor fiind estimată la 24 de luni.
Reamintim faptul că, în toamna anului trecut, CNAIR a anunţat că, în calitate de Autoritate contractantă, și CONSITRANS S.R.L., în calitate de prestator, au încheiat, pe data de 24 septembrie 2018, Contractul de servicii pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic pentru Drum de Mare Viteză Ploiești-Buzău”.
Contractul are ca scop pregătirea documentației de atribuire pentru execuția lucrărilor, precum și asigurarea asistenței pentru susținerea aplicației de finanțare și asigurarea asistenței pe durata desfășurării procedurii de achiziție publică pentru execuția lucrărilor.