• Zece adolescente au dat naştere primului copil chiar în anul în care au intrat în posesia actului de identitate
Nicoleta Dumitrescu
Recent, Organizaţia Salvaţi Copiii a ţinut să tragă un semnal de alarmă pe tema uneia dintre realităţile triste cu care se confruntă România: numărul tot mai mare al mamelor minore. Cu toate că, la nivel naţional, numărul naşterilor la adolescente a scăzut uşor anul trecut în comparaţie cu 2017, situaţia rămâne îngrijorătoare, în contextul în care, potrivit organizaţiei menţionate, aproape 13.000 de mame minore sunt la prima naştere, peste 3.500 la a doua naştere, iar aproape 7.000 au adus pe lume al treilea copil. Situaţia este valabilă inclusiv la nivelul judeţului Prahova, potrivit datelor obţinute de la Direcţia Judeţeană de Statistică Prahova şi Institutul Naţional de Statistică, dintre cei peste 6000 de nou-născuţi înregistraţi anul trecut în judeţ, 500 au fost aduşi pe lume de mame care chiar ele erau… copii! Mai grav este că zece dintre adolescentele prahovence au adus pe lume primul lor copil chiar în anul în care au intrat şi în posesia primului act de identitate, la împlinirea vârstei de 14 ani, trei dintre acestea având domiciliul în Ploieşti. De alfel, în muncipiul reşedinţă de judeţ, anul trecut au fost înregistrate cele mai multe mame minore – 31, patru dintre acestea dând naştere chiar celui de-al doilea copil.
Potrivit informaţiilor primite de la Direcţia Judeţeană de Statistică Prahova şi Institutul Naţional de Statistică, anul trecut au fost întregistraţi, în judeţul Prahova, 6.262 de nou-născuţi. Datele confirmă, în continuare, că de la un an la altul sunt aduşi pe lume tot mai puţini copii, la fel de îngrijorător fiind însă şi faptul că o bună parte dintre mame sunt, ele însele, tot copii! Astfel, conform situaţiei menţionate, în 2018, 505 copii au fost aduşi pe lume de mame cu vârsta cuprinsă între 15 şi 19 ani, cu menţiunea că zece dintre copii au fost născuţi de mame adolescente chiar în anul în care acestea au intrat în posesia primului lor act de identitate, împlinind vârsta de 14 ani, trei dintre ele fiind din Ploieşti! Iar datele referitoare la vârsta celor care anul trecut au devenit mame sunt mai mult decât relevante: la vârsta de 15 ani au născut 32 de adolescente, dintre care 29 au fost la primul copil, iar trei la al doilea; la vârsta de 16 ani au născut 63 de minore, dintre care în cazul a 56 dintre ele a fost vorba despre primul copil, iar în cazul altor şapte – la al doilea copil; la vârsta de 17 ani au născut 83 de adolescente, dintre care 71 au fost la primul copil, iar 12- la al doilea. Din datele primite de la statisticieni, a rezultat faptul că, dintre minorele care anul trecut au devenit mame, cele mai multe – 31- au domiciliul în Ploieşti, 27 dintre ele fiind la prima naştere, iar alte patru – la a doua naştere. Următoare localitate, după municipiul reşedinţă al judeţului Prahova, unde s-au înregistrat cele mai multe mame minore, în 2018, este Mizil – cu 16 mame adolescente, dintre care 13 sunt la primul bebeluş. Pe această listă mai figurează, cu câte şase mame minore, localităţile Boldeşti-Scăeni, Berceni, Lipăneşti, Sângeru, Şotrile; cu cinci mame minore- localităţile Blejoi şi Măgureni; cu patru mame adolescente – Ciorani şi Floreşti; câte trei mame minore fiind înregistrate la Bucov, Târgşoru Vechi, Dumbrăveşti, Bălţeşti, Drăgăneşti, Dumbrava, Filipeştii de Târg, Podenii Noi, Poienarii Burchii, Rîfov, Vărbilău. De asemenea, anul trecut, 137 de prahovence au ţinut să-şi serbeze majoratul odată cu venirea primului copil. Mai trebuie adăugat faptul că, anul trecut, 1.124 de copii au fost aduşi pe lume de mame cu vârsta între 20 şi 24 de ani, alţi 1.967 de copii de mame cu vârsta între 25 şi 29 de ani, 1.717 copii – de mame cu vârsta între 30 şi 34 de ani, 761 de copii, de mame cu vârsta între 35 şi 39 de ani, 163 de copii – de mame trecute de 40 de ani, 14 copii – de mame între 54 şi 49 de ani, cea mai în vârstă mamă din 2018 fiind o prahoveancă trecută de 50 de ani.
Povestea „copiilor cu copii” s-a repetat şi în 2017
Trebuie menţionat faptul că, în comparaţie cu anul 2017, anul trecut au fost înregistraţi mai puţini nou-născuţi, dar s-a menţinut cifra de 500 a mamelor care au fost minore.
Concret, din datele Direcţiei Judeţene de Statistică Prahova şi ale Institutului Naţional de Statistică, a reieşit faptul că, în anul 2017, în Prahova, au fost înregistraţi 6.408 nou-născuţi, în cazul a aproape 500 de bebeluşi mamele fiind adolescente, cu vârste de 14 ani, 15 ani, 16 ani şi 17 ani, o parte dintre acestea nefiind la primul copil. Mai mult, conform acestor statistici, 26 dintre copiii născuţi în 2017 au fost aduşi pe lume de mame care abia intraseră în posesia actului de identitate, adică 14 ani, cu menţiunea că două dintre ele s-au aflat chiar la cel de-al doilea copil. Dar lista bebeluşilor născuţi în 2017 de mame minore nu se opreşte aici: 78 de copii au fost aduşi pe lume de mame care aveau vârsta de 15 ani – patru dintre acestea fiind la al doilea copil; 150 de copii aveau mame în vârstă de 16 ani, iar 194 de copii – mame în vârstă de 17 ani. Paradoxul nu se opreşte aici, acum doi ani, 238 de prahovence trecând, odată cu vârsta majoratului, inclusiv şi pragul maternităţii, cu menţiunea că 66 dintre acestea aveau deja al doilea copil, iar alte patru – al treilea copil! Ca şi anul trecut, conform datelor primite de la Direcţia Judeţeană de Statistică Prahova, şi în 2017, cele mai multe mame minore care au născut au fost din Ploieşti. Astfel, câte 28 de bebeluşi înregistraţi au avut mame în vârstă de 15 ani, respectiv în vârstă de 16 ani, 40 de copii – mame în vârstă de 17 ani, iar 42 de copii – mame în vârstă de 18 ani, în timp ce, la Câmpina, în cazul a şase copii, mama a avut la naştere vârsta de 15 ani, iar în cazul altor opt copii, mamele au fost în vârstă de 16 ani. De asemenea, copii aduşi pe lume de mame minore au mai fost înregistraţi şi la Ciorani (49 de copii ai căror mame au avut vârsta de 16 ani), Mizil (patru copii ai căror mame au avut vârsta de 14 ani), Drăgăneşti (4 copii cu mame care au avut vârsta de 15 ani), Floreşti (şase copii cu mama în vârstă de 15 ani), iar lista poate continua.
Copiii născuţi de mame minore sunt vulnerabilizaţi
Potrivit Organizaţiei Salvaţi Copii, care a ţinut recent să tragă un semnal de alarmă pe tema numărului mamelor adolescente din România, “copiii născuţi de mame minore sunt vulnerabilizaţi atât social, cât şi medical, în multe cazuri fiind vorba despre naşteri premature sau care nu au fost monitorizate medical”. Pe de altă parte, potrivit organizaţiei, care a dat publicităţii o serie de date statistice, din 674 de copii născuţi de mame mai mici de 15 ani, doar 79 au tatăl tot adolescent, respectiv sub 20 de ani, iar la mamele între 15 şi 19 ani, din 17.307 copii doar 2.120 au tatăl sub 20 de ani. În ceea ce priveşte distribuţia pe medii, cele mai multe mame adolescente sunt din mediul rural- 65% dintre cele sub 15 ani şi 67% dintre cele cu vârsta între 15 şi 19 ani, potrivit Organizaţiei Salvaţi Copiii.