Sfânta Muceniţă Eufimia este prăznuită în fiecare an pe şaisprezece septembrie, ziua muceniciei sale. Sfânta Eufimia a trăit în timpul împăratului Diocleţian (284-305) şi a fost ucisă pentru că a mărturist credinţa în Hristos. În data de unsprezece iulie  se face pomenire a minunii petrecute la sfintele sale moaşte. Pentru a se descoperi dacă învăţătura cu privire la cele doua firi din Hristos este adevarată, Sfinţii Părinţi au scris într-o carte dreapta credinţă – în Hristos sunt doua firi, unite într-un mod neamestecat, neschimbat, neîmpărţit şi nedespărţit şi ereticii şi-au scris într-o altă carte învăţătura lor şi le-au pus pe amândouă pe pieptul Sfintei Eufimia. După puţine zile, au deschis din nou racla şi au văzut că la picioarele ei se afla cartea ereticilor, iar cea a Sfinţilor Părinţi era  în mâinile ei.