F. T.
Miercuri, 24 iulie a.c., între orele 6:30-08:30, Serviciul Rutier al Biroului Drumuri Naționale și Europene (BDNE) și cel al Poliției Ploiești au efectuat o razie cu efective mărite pe tronsonul Ploiești – Blejoi, acțiunea înscriindu-se “calendarul TISPOL”, context în care au fost vizați șoferii care nu respectă legalitatea în ceea ce privește transportul de persoane și/ sau marfă pe șosele.
În intervalul orar amintit, agenții rutieri au controlat peste 50 de autovehicule de transport marfă și persoane, efectuând, totodată, cu aparatul etilotest, și 25 de controale în ceea ce privește alcoolemia.
Ca urmare a raziilor organizate, oamenii legii au aplicat 19 sancțiuni contravenționale – 10 pentru conducătorii de vehicule de transport public persoane și alte 9 pentru abaterile conducătorilor vehiculelor de transport marfă.
Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratulului de Poliție Județean (IPJ) Prahova, “din totalul sancțiunilor, cele mai multe – șapte la număr – au fost aplicate pentru nerespectarea obligației de a purta centura de siguranță. Alte abateri: număr mai mare de persoane într-un microbuz decât numărul de locuri prevăzut; montarea unui dispozitiv ilegal de manipulare a tahografului ori a diagramei; oprirea unui microbuz în alte stații decât cele prevăzute în graficul de parcurs.
De asemenea, polițiștii au reținut permisul de conducere al unui conducător care efectua transport public de persoane, dar se afla sub influența alcoolului, precum și certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numărul de înmatriculare ale unui alt conducător auto, întrucât inspecția tehnică periodică a microbuzului era expirată. Suma totală a amenzilor s-a ridicat la peste 18.000 de lei”.
Amintim că în acestă săptămână ( perioada 22 – 28 iulie a.c.) și pe șoselele din Prahova se derulează, sub coordonarea Direcţiei Rutiere a Poliţiei Române, acţiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere produse în special din cauza nerespectării normelor rutiere de către conducătorii autovehiculelor de transport public de persoane mai mare de 8+1 locuri și de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.