Nicoleta Dumitrescu
O informaţie, mai mult decât oficială, a fost dată publicităţii ieri, fără însă ca să aibă prea mult efect în taberele politicienilor care îşi caută, de zor, candidatul perfect pentru Cotroceni. Despre ce este vorba? Despre faptul că, potrivit celor mai recente statistici, 9.700.000 de români sunt plecaţi în afara graniţelor, trei mari motive fiind considerate de către aceştia ca fiind principalele cauze ale emigrării lor: corupţia, calitatea slabă a clasei politice şi sărăcia.
Cu excepţia numărului menţionat, motivele pentru care atâta popor a decis să plece din ţara în care s-a născut şi să-şi croiască altă viaţă printre străini, cu riscul dezrădăcinării şi al ruperii în două, la propriu, a familiilor, lăsând în urmă dorul românesc intraductibil, motivele menţionate nu sunt o noutate.
De la Revoluţie încoace, modul în care politicul împarte şi face parte cu dublă măsură doar pentru unii a fost, de departe, principala cauză a exodului românilor peste hotare.
La început, prin anii 90, când se auzea despre X şi Z că au plecat în străinătate, vestea era îmbrăcată într-un soi de uimire combinată cu invidia, mai ales după ce rudele sau vecinii de peste gard avea prilejul, adesea neîntrebaţi, să povestească depre cât de bine au nimerit sau fac “ai lu’ Ion sau Leana”, inclusiv după ce trimiteau acasă pachete, din care nu lipseau telefoanele mobile, ori veneau personal acasă la volanul unei maşini străine.
Parfumul acelor vremuri s-a dus, fireşte, cu totul alta fiind realitatea, în momentul de faţă, în privinţa românilor plecaţi în străinătate, situaţie care a făcut ca în nenumărate aşezări să bată vântul la propriu, inclusiv în case, pentru că persoanele plecate au tras după ele toată familia. Dar, evident, odată plecaţi, nu toţi cei peste nouă milioane de români o duc perfect în străinătate.
Dacă unii dintre ei au avut norocul să-şi dezvolte mai bine afacerile, graţie inexistenţei birocraţiei şi a legislaţiei stufoase care se modifică de la o zi la alta, aşa cum se întâmplă în ţara natală, alţii au fost mai ghinionişti, revenind acasă, de cele mai multe ori din cauza faptului că nu s-au adaptat unui nou stil de viaţă, başca faptul că în jurul lor nimeni nu rupea o boabă româneşte.
Pe de altă parte, mai există şi categoriile de români care fie au uitat să vorbească în limba natală, fie se întorc acasă mai ales datorită faptului că serviciile medicale, inclusiv cele de recuperare, de la băi, sunt mai accesibile în comparaţie cu ţara în care s-au stabilit.
Analizând însă toate aceste exemple, un lucru pare că se conturează din ce în ce mai clar: foarte puţini dintre cei care s-au stabilit cu casă şi cu masă peste hotare au de gând să şi revină de unde au plecat, motivele fiind aceleaşi pentru care au şi plecat.
Iar acest lucru se confirmă odată cu fiecare nou eşec al politicienilor care anunţă, an de an, marea cu sarea celor plecaţi în străinătate dacă se vor întoarce acasă, pe modelul promisiunilor lansate în campaniile electorale şi care, firesc, au prea puţin succes!
