Florin Tănăsescu

 

Ursuz și neconsolat în dragostea-i ne-mpărtășită faţă de Penelope Cruz, numitul Tăriceanu se-aruncă-ntr-o barcă și pe-aici ţi-e valul. Ia azimut Itaca, unde știe el că vieţuiește o tânără croitoreasă care de zor ţese. Firește, udemeriștii, care n-au ieșire la mare, strigă precum galeria de la Hermannstadt: “Cine nu sare/ Cine nu se aruncă-n mare/ Ori e de la ALDE/ Ori e deștept, nevoie – mare”.
Iniţiativa useristă – grupare înfrăţită cu Partidul Piraţilor și gruparea eteristă, pardon, syrizistă – nu se lasă așteptată, precum Ulise. Dimpotrivă ! Din dragoste neţărmurită faţă de neam, iese întâi în piaţă scandând în gura mare: “Itaca, pământ românesc/ Basarabia pământ franţuzesc”. Numai Clotilde Armand, marginalizată, dă pe gât o sticlă de whisky și cade leșinată în braţe la Băsescu, punând de-o alianţă.

Din dragoste de ţară, la căpătâiul căreia cântă, ca la cei duși, fanfara.
Și-asta încă nu-i destul. O altă sfertopenelopă (Raluca Turcan i se spune pe malul danubian) ţipă ca din gaură de șarpe: “Ludovic, regele nostru Soare, nu căta în depărtare, fericirea ta, iubite! Come back, nu fi prost! Ce rost are să pleci? De cine râde ţara și chiar Cascada Niagara?”
Orban o ia de capul lui, înnotând iepurește. La nici doi metri de ţărm, chiar zice: “Et in Arcadia ego”. Apoi face pluta și cade «ca toporu’» pe fundul mării.
Nici vamaioţii nu dormeau în front. Turau motorele și, cu gândul de a transforma Itaca într-un tărâm soios – adică precum este right now (chiar acum) România – o iau călare pe motoare, prin mare. Nu, nu vă miraţi, că toate-s anapoda în ţara asta, iubiţi confraţi !
Tristul Ovidiu îi vede pe nebuni și, pentru a-și mai alina depresia, se duce la medicul de familie și ia reţeta verde. Pe ea scria: “Aici, în Sciţia Minor, pentru a rezista ușor, se iau două pastile de xanax dis-de-dimineaţă, o doză dublă de alprazolam la amiază și una triplă (la nevoie, chiar cvadruplă) de diazepam, pe seară. Noapte bună Ovidiu, Good night, Romania!”.
Firește, întrebarea de rigoare este ce face în timpul ăsta pesedeul.
Ei, bine, citiţi, dar nu vă cruciţi, că Sfântul Andrei – luminătorul naţiei – s-a închinat în peșteră de peste 2000 de ani. Și tot degeaba.
Deci, odată ajunși pe insulă, și alde ALDE, și peneliștii, și useriștii – iar prin intermediul ocheanului – și udemeriștii se crucesc. Văd o pânză mare, pe care scria ”Votezșîeu”. În spatele ei, era chiar croitoreasa Penelopa.
Evident, neînvăţată cu limba română, prin intermediul unui translator musculos de la Muntele Athos strigă la ei: “Ce vreţi voi ?”.
Tăriceanu dă înapoi. Useriștii, confuzi de felul lor, întreabă: “Dumneavoastră sunteţi Penelopa sau doamna Viorica?”.
Croitoreasa vede o meduză și-o soarbe din priviri. Călugărul translator de pe Athos răspunde-n locul ei: “Întrebarea voastră chiar mă amuză ! Ea e, doar n-o fi Lady Gaga !”.
– Ea fiind cine ?, întreabă, nedumerită, și meduza.
– Ea este și Penelopa și Viorica. Este prezentul, trecutul și viitorul vostru. Hai, gata, înapoi în România, copii! Doamna –
nu meduza – e obosită! Ţese programul de guvernare pentru mandatele viitoare. Pe-o pânză.
În vremea asta, Sfântul Andrei bate mătănii. Ovidiu, sedat, doarme dus. Soarele-i la apus.
Noi ? Astenizaţi de votul cu “șîeu” dat în primăvară, ne-om sinucide peste puţină vreme, iară !
Pentru a câta oară?