Procurorii din cadrul Secţiei parchetelor militare au dispus prin ordonanţa nr. 18/P/2018, din data de 28.06.2019, declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în vederea continuării cercetărilor cu privire la organizarea, conducerea şi modul de intervenţie al forţelor de ordine din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române împotriva manifestanţilor care au participat la protestul din data de 10 august 2018, desfăşurat în Piaţa Victoriei din municipiul Bucureşti, respectiv cu privire la scopul faptelor unor grupuri de persoane care în ziua de 10 august 2018 au exercitat acţiuni de violenţă împotriva forţelor de ordine şi măsura în care aceste acţiuni, prin amploarea şi modul de desfăşurare, au fost de natură să pună în pericol securitatea naţională, potrivit Mediafax.Competenţa D.I.I.C.O.T. este atrasă de dispoziţiile art. 412 din Codul penal cu referire la art. 397 alin 2 din Codul penal, dispoziţii care incriminează tentativa la infracţiunea de acţiuni împotriva ordinii constituţionale, precizează Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Declinarea vine la 11 luni de la violenţele jandarmilor din Piaţa Victoriei. Săptămâna trecută, procurorul-şef al DIICOT, Felix Bănilă, a confirmat, pentru MEDIAFAX, că procurorul de caz a cerut de la secţia parchetelor militare a Parchetului General dosarul privind violenţele din 10 august 2018.Dosarul a fost cerut pentru o scurtă perioadă de timp, pentru a se analiza dacă există posibilitatea ca această cauză să fie reunită cu dosarul de la DIICOT ce vizează cercetări privind o presupusă lovitură de stat. Ulterior, Parchetul militar a declinat întreg dosarul privind violenţele de la mitingul din 10 august din Piaţa Victoriei, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.La Secţia parchetelor militare a fost deschis un dosar după violenţele din 10 august 2018. La protestul din Piaţa Victoriei, la care au participat mii de oameni, au avut loc mai multe violenţe ce s-au soldat cu zeci de răniţi (protestatari şi jandarmi). În acest dosar au fost puşi sub acuzare Cătălin Sindile şi Sebastian Cucoş, actualul şi fostul şef al Jandarmeriei Române, conducerea Jandarmeriei Bucureşti (Laurenţiu Cazan), dar şi Mihai Dan Chirică, secretar de stat în MAI. Faptele sunt complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă.De asemenea, şi la DIICOT a fost deschis un dosar în urma protestului. Concret, Jandarmeria Română a depus plângere la DIICOT în cazul mitingului din 10 august 2018, sesizarea vizând infracţiuni împotriva ordinii constituţionale. Acţiunile împotriva ordinii constituţionale sunt cuprinse în articolul 397 din Codul Penal, mai exact: „(1) Acţiunea armată întreprinsă în scopul schimbării ordinii constituţionale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat se pedepseşte cu închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (2) Întreprinderea de acţiuni violente împotriva persoanelor sau bunurilor săvârşite de mai multe persoane împreună, în scopul schimbării ordinii constituţionale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat, dacă se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”.