Constantin Dumitru – Plopeni

Continuăm serialul dedicat istoriei fotbalului prahovean, cititorii având ocazia ca în fiecare sâmbătă să citească materiale „cu parfum de epocă” despre cei care au pus bazele fenomenului fotbalistic în judeţul nostru.

Această ediţie (1930/31) a adus în districtul Ploeşti o nouă regrupare a forţelor sportive. Buzăul a fost scos după disputarea a patru etape (în toamna anului s-a înfiinţat un nou district de fotbal la Buzău şi Avântul s-a retras) şi locul său a fost luat de Avântul Ploieşti (care a continuat şi linia de clasament) şi sub conducerea marelui centru industrial, i-a rămas anexată numai oraşul Câmpina. E drept însă că nu mai puţin de şase grupări activează în acest din urmă oraş. Campionatul districtului s-a desfăşurat pe două categorii, şase cluburi figurând în prima categorie. Categoria a doua, numărând opt cluburi, a fost împărţită în două serii a câte patru, urmând ca printr-un meci disputat între câştigătorii seriilor, să se decidă campionul categoriei. „Prima categorie anul acesta a schimbat campionul. Bătrâna Prahova pare că şi-a regăsit forma care-i permitea să înfrunte cu succes echipele bucureştene. Fără să piardă nici un match, conduce cu două puncte înaintea Tricolorului care la rându-i precedează pe Gloria cu un punct. Ultimile trei cluburi sunt foarte aproape şi ca puncte şi ca putere sportivă” – menţiona „presa vremii”. Dar iată clasamentul publicat, cel final.
Clasament final/Categoria I – Campionat, Ploeşti, 1930-1931:
1. Prahova Ploeşti 10 9 1 0 32-10 19
2. Tricolorul Ploeşti 10 7 1 2 52-19 15
3. Gloria Ploeşti 10 5 2 3 23-18 12
4. U.F.P. Ploeşti 10 3 0 7 22-30 6
5. Victoria Ploeşti 10 3 0 7 23-36 6
6. Avântul Ploeşti 10 1 0 9 7-56 2
Echipele campioane ale celor cinci districte de primă categorie au disputat campionatul ligii prin meciuri eliminatorii, campioana districtului Bucureşti intrând direct în finală, care din motive de propagandă s-a desfăşurat în provincie şi anume în oraşul-reşedinţă al districtului a cărei echipă a intrat în finală. La 17 mai 1931 s-au disputat primele jocuri pentru campionatul Ligii de Sud. Prahova a dispus la Ploieşti de Franco Româno Brăila (8-0), iar Victoria Constanţa a întrecut pe D.V.A., la Galaţi (1-0). După numai o săptămână, la 24 mai 1931, învingătoarele din primul tur s-au întâlnit pe terenul din Constanţa în cadrul celui de-al doilea tur. Prahovenii au învins pe Victoria cu scorul de 3-1. Prima „finală” a Ligii de Sud a avut loc la 31 mai 1931 şi s-au întâlnit Prahova şi Unirea Tricolor Bucureşti. Ploieştenii au câştigat cu 1-0, prin golul marcat de Reingruber (min. 62), iar formaţia utilizată de „pericolul galben” a avut următoarea componenţă: Sică Zaharescu; Gustav Barasch, Năiac Ionescu, Muller, Gheorghe Stoicescu, Popescu (Păcală), Mieluţă Obretcovici, Puiu Reingruber, J. Georgescu – Tarzan, Gheorghe I. Niculescu (Gâscanu) şi Gheorghe Preda II. Au mai făcut parte din lotul echipei: Gheorghiu, Stoenescu, Vasilescu, Iorgulescu şi Andrade.
În categoria a II-a – Promoţie, după cum se observă au apărut două noi grupări, ambele din Câmpina (Columbia şi Sportul Muncitoresc Poiana), iar presa vremii menţiona: „N’ar fi exclus ca, anul viitor, Câmpina să devină district de sine stătător, dacă cele şase cluburi vor dovedi un progres technic oarecare şi dacă vor putea produce oameni de conducere”. La finalul campionatului a apărut şi un scurt comentariu privitor la jocul de baraj pentru promovare în District I. „Săptămâna trecută s′a disputat pe terenul „Principesa Ileana” al doilea match de selecţiune, iar nu de baraj, cum greşit a fost numit de subcomisiunea de la Ploeşti. Cei doi adversari au fost „Sportul Muncitoresc” şi „Principesa Ileana”. Ambele echipe au luptat cu mult zel pentru obţinerea victoriei, respectiv clasarea la categoria I-a. Matchul s′a terminat cu 2-1 pentru „Principesa Ileana” care în urma hotărârei arbitrului şi influenţii părţii adverse, este invitată din nou pe teren pentru două reprize a 15 minute, sub pretext că primul match de selecţie se terminase în favoarea „Muncitorilor” (1-0) şi deci goal-aver-ageul era egal. Atragem atenţia onorantei comisiuni a districtului Ploeşti că a fost o măsură pripită, lipsită de raţiune şi anti-reglementară”. (Vremea Sport – joi, 21 mai 1931).
Clasament tur/Categoria a II-a, Seria A – Campionat, Ploeşti, 1930-1931:
1. Principesa Ileana Câmpina 3 2 1 0 15-1 5
2. Sportul Muncitoresc Ploieşti 3 2 0 1 7-6 4
3. Spartacus Câmpina 3 1 1 1 1-4 3
4. Columbia Câmpina 3 0 0 3 1-13 0
Liga de Sud, District Ploieşti, Ediţia 1930-1931, Categoria a II-a, Seria B
1. Sportul Muncitoresc Câmpina 5 4 0 1 10-6 8
2. Venus Câmpina 5 2 1 2 8-7 5
3. Macabi Ploieşti 5 2 0 3 10-10 4
4. Sportul Muncitoresc Poiana 5 1 1 3 6-10 3
Campioana declarată şi cea care a promovat în District I – Onoare (fiind prima echipă din Câmpina care a urcat în acest eşalon valoric) Principesa Ileana Câmpina a beneficiat de următorul lot de jucători: Cristian; Ştefanide, Gheorghe Ilioiu, Teodor Măcărăscu, Constantin Niculescu, Alexandru Ilioiu II, Ion Bacalu, Ion Bocanu, Ioan C. Bunea, Petre Gh. Bunea, Petre N. Bunea, Mircea Frănculescu, Niculae Ignaţiu, Ion Răducu, Andrei Rotaru, Neculae Şoriceanu.