Petre Apostol

În vederea pregătirii participării la Campionatul European de handbal feminin U19, programat în perioada 11-21 iulie, la Gyor, în Ungaria, echipa națională a României, condusă de antrenorul ploieştean Dragoş Dobrescu, a participat, la finalul săptămânii trecute, la Scandinavian Open, turneu amical la care au luat parte și reprezentativele Danemarcei, Suediei și Norvegiei (gazda întrecerii).
Tricolorele au debutat cu o înfrângere usturătoare în faţa Norvegiei, scor 22-33, după care, în următoarele partide, au avut evoluţii în creştere, dar au pierdut, de asemenea, ambele jocuri: scor 25-29 cu Danemarca şi 18-21 cu Suedia.
Dragos DobrescuDespre participarea la turneu, antrenorul Dragoş Dobrescu a declarat: „A fost un turneu bun de pregătire, contra a trei echipe nordice a căror valoare o cunoaștem foarte bine, două dintre ele, Norvegia și Suedia, urmând să le întalnim și la Campionatul European. Am încercat să oferim timp de joc tuturor sportivelor pentru a prinde o formă cât mai bună la Campionatul European. Important este că după acest turneu am luat câteva puncte de reper atât asupra jocului nostru, cât și al adversarelor. Acum, sper ca jucătoarele noastre să fie în cea mai bună formă la Euro și să reușim partide bune. Mai avem câteva zile de pregătire la Satu Mare, apoi plecăm spre Gyor. La Campionatul European va fi altceva- alt joc, altă dorință de a juca și cred că niciuna dintre echipe nu a arătat tot ce poate la acest turneu amical”.