Preşedintele Klaus Iohannis declară, într-un mesaj transmis ieri cu prilejul Zilei Justiţiei, că ultimii ani au fost marcaţi de încercări repetate de a subordona justiţia politicului, prin modificări intempestive ale legislaţiei de organizare a sistemului judiciar, ale statutului magistraţilor şi ale legislaţiei penale, însă acest „asalt” a determinat reacţia promptă a cetăţenilor şi magistraţilor, anunţă Agerpres. „În societăţile democratice, justiţia independentă este garanţia fundamentală pentru înfăptuirea dreptăţii şi menţinerea echilibrului social. Esenţa principiului statului de drept constă în respectarea legilor şi în asigurarea unei justiţii corecte şi aplicate egal tuturor cetăţenilor. Pentru a putea fi însă îndeplinite aceste deziderate, este nevoie ca legile să fie accesibile, clare şi predictibile. În caz contrar, când sunt făcute schimbări constante, fără o direcţie unitară, respectul pentru lege are de suferit. Ultimii ani au fost marcaţi de încercări repetate de a subordona justiţia politicului, prin modificări intempestive ale legislaţiei de organizare a sistemului judiciar, ale statutului magistraţilor şi ale legislaţiei penale. Acest asalt a determinat reacţia promptă a cetăţenilor, a magistraţilor, care şi-au apărat cu demnitate valorile care le definesc misiunea, a forţelor politice ataşate principiilor democratice, precum şi a instituţiilor europene”, susţine Iohannis. Preşedintele spune că participarea impresionantă la referendumul din 26 mai arată că românii susţin valorile europene. Iohannis consideră că reformele realizate în domeniul justiţiei şi progresele în lupta anticorupţie nu trebuie puse sub semnul întrebării prin demersurile actuale de natură legislativă sau administrativă menite să le relativizeze.