V. Stoica

Un accident ieșit din comun, soldat cu o persoană rănită, s-a petrecut, ieri dimineață, în municipiul Ploiești, în curtea unei… biserici!
Potrivit polițiștilor, o femeie în vârstă de 83 de ani, aflată la volan, a efectuat o manevră de mers înapoi fără să se asigure și a lovit un bărbat de 82 de ani, aflat în curtea Bisericii Sf. Vasile din municipiul Ploiești.
Rănitul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, pentru a i se acorda îngrijiri medicale.
Acest accident în care au fost implicați doi octogenari – deși poate părea hilar – pune din nou în discuție modul în care ar trebui să fie verificați șoferii, la vârste înaintate, când acuitatea vizuală, auditivă și atenția generală sunt mult diminuate față de cele ale unei persoane tinere.