Petre Apostol

Secţia de handbal de la CSM Ploieşti şi-a reluat activitatea, în perspectiva sezonului 2019-2020, de luni începând primele şedinţe de pregătire, la Sala Sporturilor „Olimpia”.
În ceea ce priveşte structura secţiei, la masculin s-a luat decizia ca echipa de juniori I, prezentă în ultimele două sezoane la turneele finale ale campionatului (medaliată cu argint la juniori II, în urmă cu doi ani), să combată, din nou, şi în Divizia A, lotul pentru această competiţie urmând să fie completat cu sportivii care au încheiat, în acest an, perioada junioratului.
Clubul va mai fi reprezentat în competiţiile de la nivelul juniorilor III, IV şi V, iar la categoria juniori II cei şase jucători rămaşi eligibili vor fi împrumutaţi pentru un sezon la CSŞ Ploieşti.
În privinţa echipelor feminine, „piramida” este, ca şi în cazul băieţilor, aproape completă, CSM Ploieşti urmând să înscrie în campionat echipe de juniori II, III, IV şi V.

Convocare la Tabăra pentru juniori micihandbal convocare

Cinci dintre jucătoarele care au făcut parte din echipa medaliată cu bronz la junioare IV de la CSM Ploieşti au fost convocate la un stagiu de pregătire centralizată. Bianca Voicilă, Diana Ilie, Enryka Bodijar, Bianca Iordache şi Eliza Lăcuşteanu sunt handbalistele care trebuie să se prezinte joi, 1 august, la ora 14.00, la Hotelul Romula, din Caracal, gazda stagiului centralizat gândit de Federaţia Română de Handbal. Elevele antrenoarei Geta Opincariu se vor pregăti până pe 11 august la Caracal, în cadrul Taberei pentru juniori mici, o anticameră a lotului naţional de la această categorie de vârstă, la care au fost selecţionate sportivele care s-au remarcat la turneul final desfăşurat în luna iunie.