Formația prahoveană din Liga A Prahova – CS Cornu a obținut un nou rezultat bun în compania unei grupări de eșalon superior, după 2-2 cu Astra 2, ”satelitul” echipei de Liga I reușind egalarea pe final de joc, de această data elevii lui Mihai Dinu învingând pe Flacăra Moreni, în deplasare.
În fața unei echipe care anunță ceva pretenții în noul sezon al Ligii a III-a, Cornu a jucat foarte bine, și, chiar dacă Flacăra a deschis scorul prin Zidăroiu (3), în actul secund elevii lui Mihai Dinu au marcat de două ori, prin Ion Ștefan (55) și Spurcaciu (76).
CS Cornu a evoluat în formula Panaite – Ștefan, Durlea, Micu, Ghica – Sărban-Parpală (Agricola Borcea), Moise, Anghel- Șovaiala, M.Cristian. Au mai jucat: Voiculescu, Bârsenel, Spurcaciu, M.Ene.
Antrenorul morenarilor, Gabriel Paraschiv, a început jocul cu o formulă de echipă alcătuită din Duță – Niță, E. Matei, Constantin, Cernea – Calofir, Vârtej – Zidăroiu, Ilie, Drăgan – Lețu, iar în actul secund a apelat la un “11” format din Chiran –D. Matei, Costache, Oaie, Grigore – Neacșu, Anton – Negrea, Petculescu, Neculăescu – Oprescu. Următorul amical pentru Flacăra va fi mâine, tot împotriva unei echipe prahovene, Astra 2, de la ora 10.30, tot la Moreni.

Gavrilă vrea să meargă la Plopeni

Revenind la CS Cornu, să spunem că din efectivul acestei echipe nu mai face parte mijlocașul Gavrilă!
Om de bază sezoanele trecute, component al Naționalei de amatori a țării noastre, chiar sub comanda lui Dinu, ”Kiki” va juca, probabil, la o altă formație ”cu obiective”, din Liga A – CSO Plopeni, desigur dacă își va rezolva situația contractuală cu clubul din Cornu.