Banca Naţională a României va lansa, începând cu data de 5 august 2019, în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 100 de ani de la naşterea lui Nicolae Cajal, potrivit unui comunicat al BNR, citat de Agerpres.
Aversul monedei prezintă clădirea Universităţii de Medicină şi Farmacie ‘Carol Davila’ din Bucureşti, inscripţia în arc de cerc ‘ROMANIA’, stema României, valoarea nominală ’10 LEI’ şi anul de emisiune ‘2019’.
Reversul monedei prezintă portretul şi numele profesorului Nicolae Cajal şi anii între care a trăit acesta ‘1919’ şi ‘2004’. Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză.
Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central. Tirajul pentru această emisiune este de 300 monede din argint.
Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare, este de 365 lei. Monedele din argint cu tema 100 de ani de la naşterea lui Nicolae Cajal au putere circulatorie pe teritoriul României.
Nicolae Cajal a fost un medic microbiolog român de etnie evreiască, senator român, membru al Academiei Române.
În perioada 1994-2004 a îndeplinit funcţia de preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.