F. T.
Ieri, un procuror de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mizil a dispus ca toate cele șase persone implicate, la începutul săptămânii, într-un scandal în care a fost folosit inclusiv un topor să fie plasate sub control judiciar, având totodată interdicția de a părăsi limita teritorială a județului.
Măsura a fost luată după ce polițiștii au propus arestarea preventivă a acestora pentru o perioadă de 30 de zile.
Reamintim că, luni seara, în Mizil, a avut loc un scandal în care au fost implicate șase persoane, polițiștii reținându-le pe toate. Incidentul – care a avut drept protagoniste două grupări rivale – a fost aplanat de către polițiști. Însă, până la intervenția acestora, un bărbat a fost lovit cu un topor într-un braț și cu un corp contondent în cap, de către alți doi scandalagii.
Victima, în vârstă de 45 de ani, a fost transportată la spital, fiind diagnosticată cu fractură la brațul stâng, dar medicii au concluzionat că nu i-a fost pusă viața în pericol.
Chiar dacă au scăpat de arestul preventiv, cei șase sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și violare de domiciliu.