Lucian Avramescu
Ieri, în toiul verii, ningea
Ca în romanul lui Lucian
Avramescu, ”Despre singurătate”,
După ce trei zile, Sahara
Învelise cu preșul ei de nisip incins, casele toate
Azi tremură de frig trandafirii
Cloșca și-a tras puii dedesubt
Un nor cu gheaţă
Deasupra paharului meu cu vin s-a rupt
S-a stricat ceva, îmi spui, la butoane,
Dumnezeu a pierdut controlul în cer
Îngerii au dat o lovitură de stat
Iar Atotputernicul a fost luat prizonier
Aș vrea să mă bucur de frig
În fond iulie începe cu aceeași vocală
Ca iernaticul ianuarie
Ce mare minune și ce mare scofală!
Mă uit pe geam, casa vecinilor fumează
Fumează și alte hornuri din sat
Creioanele hornurilor scriu pe cer
Un poem oblic, dadaist și alambicat
Apoi citesc un comunicat de la ONU
Omenirea se apropie de un cataclism climatic
Trebuie să ne trezim, anunţă ei,
Printr-un text grav, ultimativ și dramatic
M-am trezit devreme, să întâmpin soarele
Fără salutul meu reverenţă nu se suie pe cer
Acum chiar se zărește o clipă
Și-mi spune scuzându-se
Că nu-mi mai poate oferi ce-i cer
Nu cred nimic din toate acestea
Trandafirii, chiar zgribuliţi, sunt ca un colţ de paradis
Un cerb se aude printre gorunii nesmulși
Ademenindu-și ciutele din vis
A dat grindină, tornadă,
Sub roţi tremură planeta? Fie
N-a murit nimeni sau aproape nimeni din atât
Iar eu o să mă împotrivesc cataclismului
Cu baioneta iubirii din poezie
8 iulie 2019, Sângeru
