Un nou studiu realizat pe șoareci arată că alimentația bogată în grăsimi și zaharuri modifică activitatea cerebrală, slăbind mecanismele prin care organismul „stabilește” dozele de hrană necesare. Dacă același proces este valabil și pentru oameni, rezultatele ar putea să explice tendința de a mânca în exces, scrie Science Mag, potrivit Hotnews.
Schimbarea dietei unui animal este o „manipulare subtilă”, susține Randy Seeley, cercetător în neuroștiințe comportamentale la Centrul de Cercetare în Nutriție și Obezitate de la Universitatea din Michigan. Neurobiologul Garret Stuber, împreună cu o echipă de la Universitatea din North Carolina, a încercat să înțeleagă schimbările cerebrale care acompaniază obezitatea. Oamenii de știință au fost atenți mai ales la regiunea creierului care reglează apetitul, situată în hipotalamus.
Ceea ce au descoperit, în urma comparării secvențelor ARN din celulele șoarecilor obezi cu cele din celulele grupului de șoareci de control, a fost că există un subset de neuroni care se schimbă dramatic în urma adoptării unei diete care conduce la obezitate. Una dintre interpretările studiului ar fi că mâncatul dulciurilor și a alimentelor bogate în grăsimi în mod regulat „schimbă felul în care centrul apetitului din creier funcționează”, susține Lora Heisler, cercetător în neuroștiințe la Universitatea din Aberdeen, UK. „Prin faptul că creierul răspunde mai greu la zahăr, va face individul să mănânce mai mult decât are nevoie.”
„Sunt multe regiuni pentru apetit în creier. Acest studiu arată că acești neuroni merită mai multă atenție”, afirmă Scott Sternson, cercetător în neuroștiințe la Institutul medical Howard Hughes din Ashburn, Virginia.
Acasă Actualitate Alimentaţia bogată în zahăr ar putea să modifice activitatea cerebrală, cauzând mâncatul...