Finalul de sezon aduce și ”întâmplări” care apar, an de an, la unele dintre echipele din acest eșalon ”de elită”, apropierea vacanței ducând la situații de genul celei înregistrate la Bănești. Acolo, jocul a fost întrerupt de arbitrul Robert Nuțu după ce Petrolul 95 a rămas în numai 6 jucători, echipa gazdă urmând să revină pe locul 2 după omologarea partidei, în sedința Comisiei de Disciplină! Mai întâi, Dumitrache (de la Petrolul 95) primise cartonaș roșu, apoi, cum golurile curgeau în poarta oaspeților – veniți fără rezerve și fără vreo ”motivație”, rând pe rând, jucătorii echipei conduse de Daniel Chiriță au acuzat accidentări, până când s-a ajuns la ”limita” regulamentară – de 6 jucători rămași în teren, când jocul a trebuit să fie întrerupt.
Și echipa din Izvoarele a făcut o ”excursie” la Blejoi, unde a luat 9-0 de la ”premianta” competiției (CS Blejoi a primit medaliile și trofeul cuvenite echipei câștigătoare, pentru al doilea an consecutiv), iar ultima etapă a Ligii A, programată la finele acestei săptămâni, vine ca o izbăvire pentru multe dintre echipele participante.
Rezultatele etapei a 29-a
Petrolistul Boldești – AFC Brebu 3-3
Teleajen Văleni – Unirea Urlați 1-0
CS Blejoi – Tinerețea Izvoarele 9-0
FC Bănești – Petrolul 95 Ploiești 7-1, min. 40, meci întrerupt.
CS Păulești – CS Mănești Coada Izvorului 1-2
Avântul Măneciu – CSO Plopeni 0-3
CS Cornu – Tricolorul Breaza 1-2
AS Strejnic – CS Ceptura 3-0
CS Ceptura s-a retras din campionat, iar toate jocurile din retur sunt omologate cu 3-0 în favoarea adversarelor.
# | Echipa | M | V | E | I | GM | GP | P |
1 | CS Blejoi | 29 | 24 | 3 | 2 | 94 | 17 | 75p |
2 | CS Cornu | 29 | 19 | 4 | 6 | 70 | 37 | 61p |
3 | AFC Băneşti-Urleta | 28 | 18 | 6 | 4 | 85 | 30 | 60p |
4 | CSO Plopeni | 29 | 18 | 5 | 6 | 85 | 23 | 59p |
5 | Petrolistul Boldeşti | 29 | 17 | 7 | 5 | 70 | 30 | 58p |
6 | AFC Brebu | 29 | 13 | 7 | 9 | 57 | 47 | 46p |
7 | CSO Tricolorul Breaza | 29 | 14 | 3 | 12 | 51 | 49 | 45p |
8 | CSO Teleajenul Vălenii de Munte | 29 | 13 | 5 | 11 | 41 | 37 | 44p |
9 | CS Măneşti 2013 Coada Izvorului | 29 | 12 | 6 | 11 | 62 | 66 | 42p |
10 | CS Păuleşti | 29 | 11 | 3 | 15 | 53 | 50 | 36p |
11 | Avântul Măneciu | 29 | 11 | 2 | 16 | 43 | 55 | 35p |
12 | Petrolul 95 Ploieşti | 28 | 9 | 2 | 17 | 39 | 66 | 29p |
13 | Tinereţea Izvoarele | 29 | 7 | 5 | 17 | 38 | 90 | 26p |
14 | Unirea Urlaţi | 29 | 6 | 6 | 17 | 35 | 53 | 24p |
15 | AS Strejnic | 29 | 5 | 4 | 20 | 26 | 75 | 19p |
16 | CS Ceptura | 29 | 0 | 0 | 29 | 15 | 139 | 0p |
*Echipa CS Ceptura s-a retras din campionat la începutul returului și va pierde toate jocurile cu 3-0.