Violeta Stoica

Un localnic din satul Ciupelnița, comuna Dumbrava, a făcut o descoperire șocantă, marți, în timp ce săpa o groapă pentru a-și face o hazna. Oseminte umane și resturi de ceramică veche au fost scoase la lumină lângă un lan de porumb, fiind anunțate instituțiile statului pentru a verifica despre ce este vorba. Potrivit primarului comunei Dumbrava, Marian Apostol, aceasta este prima descoperire de acest fel făcută în localitate, specialiștii afirmând că este vorba despre o necropolă din secolele III-IV în care se află, pe lângă oase umane, și resturi de ceramică.
ciupelnita arheo
Se presupune că în locația respectivă este un cimitir al unor popoare migratoare care au poposit o perioadă în teritoriile pe care se află în prezent comuna Dumbrava, zonă despre care se cunoaște faptul că este plină de asemenea vestigii.
Lucrările arheologice ar putea să influențeze inclusiv planul urbanistic al comunei, în satul Ciupelnița, în sectorul în care s-a făcut această descoperire, pentru că, în funcție de deciziile care vor fi luate de către reprezentanții Direcției de Cultură Prahova și ai Muzeului de Istorie și Arheologie Prahova, ar putea fi instituite chiar și restricții de construire, până la finalizarea descărcării arheologice.