Violeta Stoica
Inundațiile care vin și iau totul în cale, periodic, în mai multe zone din România au pus problema posibilității refacerii unor lucrări hidrografice, prin accesarea de fonduri guvernamentale sau cu fonduri europene.
În această perioadă de programare, prin intermediul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM), există posibilitatea ca Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița, care cuprinde și bazinele hidrografice din județul Prahova, să acceseze fonduri europene destinate reducerii riscului la inundații în zone ale Prahovei afectate des de viiturile cauzate de umflarea apelor curgătoare.
De altfel, chiar se intenționează demararea unor lucrări finanțate prin POIM, însă aceste idei se află deocamdată doar la stadiul de servicii de asistență tehnică necesară pregătirii proiectelor.
În cadrul acestui proiect privind reducerea riscului la inundații în bazinul hidrografic al râului Prahova sunt cuprinse zonele inundabile aferente pâraielor Telega și Vărbilău, precum și râurilor Teleajen și Prahova.
Dezastrul produs de viiturile de la finalul lunii mai și începutul lunii iunie, în multe localități din județul Prahova, aduce în prim-plan necesitatea urgentării unor investiții de natură hidrotehnică, dar și aplicarea și respectarea planurilor locale de intervenție pentru prevenirea inundațiilor.
La aproape 14 milioane de lei au fost evaluate serviciile de asistență tehnică pentru pregătirea de proiecte finanțate prin Programul Operațional Infrastructură Mare, deși, pe hârtie, există mai multe studii de fezabilitate elaborate pentru regularizări de pâraie și râuri în anii anteriori.
Documentațiile pentru elaborarea unor lucrări hidrotehnice pe apele curgătoare din bazinul râului Prahova trebuie refăcute, însă, complet și readuse în actualitate, pentru că licitația lansată de către Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița are la bază informații aferente inundațiilor petrecute în anii 2005, 2007 și 2014.
Potrivit documentației existente, zona de interes pentru realizarea proiectului integrat de reducere a riscului la inundații este bazinul râului Prahova, respectiv albiile apelor curgătoare cu risc semnificativ – pârâul Telega, pârâul Vărbilău – în amonte de Târșoreni, râul Teleajen – în aval de Teișani și râul Prahova – în aval de Comarnic.
Luând ca bază de plecare inundațiile petrecute în anii 2005, 2007 și 2014, se precizează că sunt mai multe zone cu risc potențial semnificativ la inundații în Bazinul Hidrografic Prahova. De exemplu, după primele inundații importante, pe pârâul Telega și pe afluenții acestuia s-au produs modificări în configurația albiei apei curgătoare respective, activându-se eroziuni de mal care au evoluat rapid după viiturile din anul 2014.
Și viiturile venite pe pârâul Vărbilău în aceiași ani au condus la erodarea masivă a malurilor, dar și la lărgirea luncii acestui pârâu care, concomitent cu creșterea depozitelor de bolovani, are ca efect colmatarea accentuată a albiei.
Deteriorările apărărilor de mal de pe Teleajen, dar și problemele apărute la barajul de priză de pe râul Prahova, de la Nedelea – pus în funcțiune în anul 1965, tocmai pentru combaterea inundațiilor, dar și pentru irigații și agrement – implică, de asemenea, măsuri pentru refacerea lucrărilor hidrotehnice respective.
După semnarea contractului de prestări servicii, vor fi elaborate mai multe tipuri de documentații. Într-o primă etapă – studiul de fezabilitate și cererea de finanțare, o a doua etapă urmând să aibă ca rezultat realizarea proiectului și a documentației tehnice pentru execuția proiectului și a treia etapă – asigurarea serviciilor de consultanță pe perioada de desfășurare a procedurilor de atribuire a contractelor de servicii sau de lucrări până la recepția finală.
Cinci studii de fezabilitate, puse la dispoziţia consultantului
Pentru că în legătură cu inundațiile pe cursurile de apă menționate anterior au fost realizate mai multe studii de fezabilitate, proiecte tehnice sau expertize, acestea vor putea fi folosite de către consultantul cu care se va încheia contractul, ca sursă de informație preliminară. Între 2006 și 2015, au fost elaborate cinci studii de fezabilitate pentru bazinul hidrografic Prahova și o documentație de avizare a lucrărilor de intervenții pentru punerea în siguranță a barajului de priză de la Nedelea. Toate acestea vizează regularizări ale pâraielor Telega, Vărbilău și Dâmbu și lucrări similare pentru râul Teleajen, în zona Plopeni.
Contractantul ar trebui să urmărească strict solicitările din Ghidul solicitantului Axa 5 – condițiile specifice de accesare a fondurilor privind managementul riscului la inundații – reducerea efectelor și a pagubelor asupra populației cauzate de fenomenele naturale asociate schimbărilor climatice. Acest lucru presupune, în special, propunerea de măsuri specifice infrastructurii verzi și doar acolo unde acestea se vor dovedi insuficiente, să fie promovate măsuri structurale. Reducerea efectelor şi a pagubelor asupra populaţiei cauzate de inundaţii s-ar putea realiza prin măsuri speciale acceptate la finanțarea europeană, printre acestea fiind și utilizarea infrastructurii verzi pentru prevenirea inundaţiilor, precum stabilirea unor zone inundabile controlat şi măsuri bazate pe ecosisteme, torenţi şi desecări.