Săptămâna aceasta sunt așteptate clarificări privind viitorul Petrolului, programarea unei ședințe a Adunării Generale și a Comitetului Director fiind prioritare, în condițiile în care nu se știe mai nimic cu privire la coordonatele noului sezon.
Primul semn de întrebare este legat de lămurirea finanțării clubului, capitol lăsat în ceață, deocamdată, apoi, structura de conducere executivă, de asemenea, ”rămasă în aer”, urmată de stabilirea componenței băncii tehnice și, nu în ultimul rând, structura lotului cu care se va aborda noul sezon, ”tăcerea” de până acum fiind, cu siguranță, una care nu aduce … liniște, ci, mai degrabă, una care ”trădează” anumite probleme.

Micii petroliști au plecat în Bulgaria

Grupa „2009” a FC Petrolul Ploieşti a plecat către localitatea bulgară Kranevo, acolo unde, până pe data de 14 iunie, va participa la turneul internaţional „Colonia Cup 2019”.
Puştii pregătiţi de către Cristian Iordache vor susţine şase jocuri, iar miza o reprezintă clasarea pe una dintre primele trei poziţii, lucru care ar permite calificarea la faza finală a „Colonia Cup”, ce se va desfăşura, ulterior, la Belgrad.
La Kranevo, FC Petrolul le va întâlni pe Kronos B (Bulgaria, astăzi– ora 10.30), Champion (Bulgaria, 12.06 – ora 08.30), Tâmpa Braşov (România, 13.06 – ora 11.30), Kopernikus (Serbia, 13.06 – ora 19.40) şi Kronos A (Bulgaria, 14.06 – ora 11.30), urmând ca, în după-amiaza zilei de 14 iunie, să se desfăşoare meciurile de clasament.
Lotul „lupişorilor” este alcătuit din Matei Andronache, David Berbec, Ciprian Dragu, Luca Codescu, Rareş Nedelcu, Fabian Sandu, Varlas Vasile, Sabin Fieraru, Rareş Manolache, Damian Ion, Mark Florea şi Radu Matei Voicu.

Foștii petroliști au petrecut la nunta lui Hamza

2-aValeriu Răchită – fostul antrenor/manager al clubului Petrolul, fostul președinte – Andi Crângu, dar și mulți jucători trecuți prin curtea Petrolului au ”bifat” nunta tunisianului Younes Hamza, care a avut loc duminică. Hamza i-a avut ca nași pe Răzvan Lucescu (în foto, cei patru), precum și pe un alt ex-petrolist, Vali Lazăr, mulți dintre colegii atacantului din perioada frumoasă petrecută la Petrolul fiindu-i alături acestuia la fericitul eveniment.