Codrin Ştefănescu a declarat, recent, că Olguţa Vasilescu, Liviu Pleşoianu, Şerban Nicolae, Eugen Teodorovici şi Gabriela Firea sunt nume vehiculate în interiorul PSD pentru nominalizarea candidatului la alegerile prezidenţiale. Candidatul PSD la prezidenţiale va ajunge în turul doi, susţine Ştefănescu, potrivit Mediafax.
„Toată lumea din teritoriu, din judeţe, discută despre posibili candidaţi care pot întruni simpatia membrilor de partid, a electoratului şi a celor care ne votează. Este foarte important ca un candidat la prezidenţiale din partea PSD să obţină în primul rând sprijinul electorilor noştri. Sunt două condiţii: cei care vor să candideze la preşedinţie trebuie să-şi dorească acest lucru, să-şi asume această bătălie, care nu va fi uşoară. Bătălia se va da cu presiuni, cu dosare pe fiecare, vor fi vânaţi în mod clar.
Partidul, în ansamblu, prin delegaţii de la congres, să spună da, această persoană reprezintă pe noi toţi şi pentru el ne vom bate în această campanie. Aceste două condiţii trebuie îndeplinite”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Codrin Ştefănescu.
Acesta a anunţat că Olguţa Vasilescu, Liviu Pleşoianu, Şerban Nicolae, Eugen Teodorovici sau Gabriela Firea ar putea ajunge să fie nominalizaţi pentru a candida la alegerile prezidenţiale.
Codrin Ştefănescu a mai afirmat că aceştia nu ar avea o problemă să intre în turul doi al alegerilor.
„Degeaba apare Firea în sondaje foarte bine sau Şerban Nicolae, sau Olguţa sau Teodorovici, Pleşoianu, dacă ei nu-şi doresc această poziţie. Ce se discută în partid este una, pulsul pe care simţim cu toţii este alta. Eu am dat o listă cu oameni care cu siguranţă ar face o imagine foarte bună şi o poziţie foarte bună în turul doi. Nu-mi pun problema că n-ar intra în turul doi, îmi pun problema ce vor face în turul doi”, a declarat Ştefănescu.
Premierul Viorica Dăncilă a spus, luni, la Marius Tucă Show, că este greu ca în următoarele două săptămânii să fie realizate toate sondajele pentru desemnarea prezidenţiabilului, motiv pentru care este posibil ca social democraţii să fie convocaţi într-un nou congres în luna iulie.
Întrebată dacă Gabriela Firea ar fi variantă pentru prezidenţiabil, Dăncilă a spus: „Mi-ar plăcea ca o persoană cunoscută să candideze la prezidenţiale. Fie că e femeie ori bărbat eu voi susţine candidatul nostru”.