Selecționerul reprezentativei U21, Mirel Rădoi, a comunicat numele a 33 fotbaliști din care îi va alege pe cei 23 pentru Campionatul European de tineret găzduit de Italia și San Marino. Printre ei este şi un ploieştean, Valentin Gheorghe (foto), cel care şi-a legat cariera de clubul Astra, fiind crescut la Centrul de Copii şi Juniori al echipei din “9 Mai”, jucător care are şansa, la finele acestei săptămâni, să-şi treacă în palmares şi trofeul Cupei României.
Tricolorii vor debuta la turneul final pe 18 iunie, împotriva Croației, și fac parte dintr-o grupă în care se mai află Anglia și Franța.
Lotul final format din 23 de jucători va fi anunțat ulterior finalei Cupei României. Tricolorii se reunesc pe 6 iunie și vor pleca a doua zi într-un cantonament în Italia, în localitatea Bagno di Romagna, unde se vor pregăti până pe 15 iunie. Apoi, naționala U21 se va muta la Forli, gazda ei pe perioada campionatului european.
Lista din care Mirel Rădoi va alege componența naționalei la turneul final este următoarea:
Portari: Ionuț Radu (Genoa), Cătălin Căbuz (Hermannstadt), Andrei Vlad (FCSB)
Fundași: Cristian Manea (CFR Cluj), Mihai Butean (Astra), Deian Sorescu (Dinamo), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa), Adrian Rus (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Denis Ciobotariu (Dinamo), Alexandru Pașcanu (Leicester City), Virgil Ghiță (FC Viitorul), Ricardo Grigore (Dinamo), Florin Ștefan (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Radu Boboc (FC Viitorul), Andrei Radu (Concordia Chiajna)
Mijlocași: Tudor Băluță (FC Viitorul), Răzvan Marin (Standard Liege), Dragoș Nedelcu (FCSB), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 CS), Răzvan Oaidă (FC Botoșani), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Dennis Man (FCSB), Ianis Hagi (FC Viitorul), Florinel Coman (FCSB), Darius Olaru (Gaz Metan Mediaș), Denis Drăguș (FC Viitorul), Lorand Fulop (FC Botoșani), Vlad Dragomir (Perugia), Valentin Costache (CFR Cluj), Valentin Gheorghe (Astra)
Atacanţi: George Pușcaș (Palermo), Adrian Petre (Esbjerg fB), Andrei Ivan (Rapid Viena)
Programul grupei C
Campionatul European se va disputa în perioada 16-30 iunie 2019, în 5 orașe din Italia și în San Marino: Bologna, Reggio nell’Emilia, Cesena, Trieste, Udine, Serravalle. Dintre cele 3 grupe se vor califica în semifinale câștigătoarele și cea mai bună ocupantă a locurilor secunde. Iată meciurile României:
18 iunie 2019: România – Croația (San Marino, 19:30), Anglia – Franța (Cesena, 22:00)
21 iunie 2019: Anglia – România (Cesena, 19:30), Franța – Croația (San Marino, 22:00)
24 iunie 2019: Franța – România (Cesena, 22:00), Croația – Anglia (San Marino, 22:00)